Teatrul Szigligeti marchează Ziua Dramei Maghiare cu premiera unei tragicomedii inspirată parcă din viaţa politică actuală. Este vorba despre spectacolul "Beznă de mină", a doua parte a trilogiei autorului Csaba Székely. Prima piesă s-a intitulat "Floare de mină".
"Spectacolul pus în scenă de regizorul István Hunyadi analizează problematica relaţiilor româno-maghiare, dar şi corupţia. Decorul cunoscut din "Floare de mină" este animat de personajele tipice ale luptelor electorale", se arată într-un comunicat al Teatrului Szigligeti.
Scenariul este de asemenea anunţat: Ince, primarul aflat la sfârşitul mandatului, doreşte cu orice preţ să-şi păstreze funcţia. Pentru a-l înlătura din cursa electorală pe adversarul lui, Izsák, apelează la ajutorul comisarului Florin Lupescu, un poliţist român din oraş, vorbitor de limba maghiară. Omul legii însă descoperă afaceri necurate, în care primarul însuşi este implicat. Pentru Ince problemele nu se termină, deoarece el trebuie să se confrunte şi cu destrămarea propriei familii.
Premiera va avea loc pe 21 septembrie, de la ora 19, în sala Studioului Szigligeti. Spectacolul se va juca în maghiară, dar va fi supratitrat în română.
Totodată, reprezentanţii teatrului anunţă că, în cursul lunii septembrie, "Beznă de mină" va participa la două festivaluri: în 18 septembrie, la festivalul dráMA de la Odorheiu Secuiesc, iar duminică, 23 septembrie, de la ora 17, va fi prezentat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Oradea, organizat de Teatrul Regina Maria.
Biletele pentru această premieră se găsesc la agenţia de bilete a teatrului (deschisă de luni până vineri între orele 14 – 19, respectiv cu o oră înaintea începerii spectacolelor), dar şi online, pe www.biletmaster.ro.