Copiii trebuie să înţeleagă de mici că nu suntem toţi la fel şi că unii, fără voia lor, au suferinţe fizice iremediabile. Plecând de la această idee, Ministerul Educaţiei intenţionează să cumpere şi să distribuie în grădiniţe păpuşi reprezentând fetiţe, băieţi sau chiar adulţi cu handicap.

Decizia, inedită şi în acelaşi timp controversată, stârneşte reacţii diferite din partea părinţilor şi a psihologilor. Cei din minister le transmit că se inspiră din modele europene privind educaţia preşcolară.

Toate jucăriile pe care le găsim în prezent în grădiniţe au fost cumpărate an de an din banii părinţilor. Acum, pentru prima oară, fiecare grădiniţă din România va primi jucării noi de la stat. Printre acestea, un set cu 18 păpuşi inedite: şase reprezentând copii şi adulţi cu dizabilităţi şi încă 12 reprezentând oameni din toate colţurile lumii. Scopul ministerului e simplu: cei mici trebuie să ştie că nu suntem toţi albi şi că sunt mulţi care suferă într-un scaun cu rotile.

Psihologii sunt şi ei împărţiţi. Familiarizarea cu dizabilităţile trebuie făcută, dar ar fi bine ca cei mici să se joace cu alţi copii care au probleme, în loc să se uite la păpuşi în cârje. În plus, acestei dispute i se adaugă şi cea de ordin financiar.

"În condiţiile în care o bună parte din grădiniţe nu au autorizaţie sanitară de funcţionare, sunt supraaglomerate şi nu au nicio perspectivă de a salva lucrurile până la început de an nu poate fi o prioritate", a declarat Liviu Pop, secretar general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Prioritate sau nu, ministerul este dispus să plătească 130 de lei pentru un set de păpuşi. Asta înseamnă cam 7 lei pentru o păpuşă. Iar bugetul nu va fi împovărat, pentru că achiziţia se va face din bani europeni, pe baza unui proiect aprobat încă din 2007.

În România nu se fabrică astfel de jucării, aşa că la prima licitaţie nu s-a înscris nimeni. Ministerul a prelungit deja termenul, dar nu va renunţa la proiect.