Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt (România/Suedia, cap de serie numărul 16) s-a calificat, joi, în finala de la Wimbledon, aceasta fiind prima prezenţă românească în ultimul act al unui turneu de dublu la un Grand Slam din 1979.

Tecău şi Lindstedt i-au învins în semifinale pe argentinienii Juan Ignacio Chela şi Eduard Schwank, cu scorul de 6-4, 7-5, 6-2, potrivit Mediafax.

În finală, Tecău şi Lindstedt vor întâlni perechea Jurgen Melzer/Philipp Petzschner (Austria/Germania), care a dispus în semifinale de cuplul Wesley Moodie/Dick Norman (Africa de Sud/Belgia, cap de serie numărul 7), cu scorul de 7-6 (7/3), 6-3, 3-6, 5-7, 6-3.

Pentru calificarea în ultimul act al competiţiei londoneze, Tecău şi Lindstedt vor primi 120.000 de lire sterline.

Ultimii români ce au disputat o finală de Grand Slam au fost Virginia Ruzici şi Ion Ţiriac, care în 1979 pierdeau în ultimul act al turneului de dublu mixt de la Roland Garros.

La Wimbledon, ultima prezenţă românească într-o finală de dublu i-a aparţinut tot Virginiei Ruzici, în 1978. Ea a pierdut împreună cu slovena Mima Jausovec finala de dublu feminin.

La dublu masculin, singura prezenţă în ultimul act la Wimbledon i-a aparţinut lui Ilie Năstase în 1973, când împreună cu americanul Jimmy Connors, avea să câştige titlul. Năstase a fost ultimul român într-o finală de dublu masculin, câştigând tot cu Connors trofeul la US Open, în 1975.

Cele mai multe turnee de Grand Slam la dublu le-a câştigat Ilie Năstase, cinci (trei la dublu masculin - Roland Garros, 1970, cu Ţiriac, Wimbledon, 1973 şi US Open, 1975 - şi două la dublu mixt - ambele la Wimbledon, cu jucătoarea americană Rosemary Casals, în 1970 şi 1972).

UPDATE

Perechea Horia Tecău / Robert Lindstedt (România / Suedia, cap de serie numărul 16) a fost învinsă cu scorul de 6-1, 7-5, 7-5, de cuplul Jurgen Melzer / Philipp Petzschner (Austria / Germania), în finala de dublu a turneului de la Wimbledon.