În ciuda protestelor, a scandalurilor provocate, a conferinţelor de presă bombastice şi a agitaţiei permanente pe internet, Horea Vuşcan şi Partidul Uniunea Ecologistă din România au înregistrat scoruri extrem de mici, atât în Oradea cât şi în judeţ, la alegerile locale din 10 iunie.

Candidând pentru funcţia de primar, populistul Vuşcan a fost votat de 992 de alegători, iar lista pentru Consiliul Local Oradea a partidului său a primit 1.579 de voturi. Scorurile înregistrate de Raul Derecichei şi de lista PUER pentru Consiliul Judeţean n-au fost cu mult mai mari: 1.768, respectiv 1.211 de voturi.

Chiar şi aşa, Horea Vuşcan spune că nu se lasă de politică şi nici nu ia în seamă mesajul pe care i l-a transmis majoritatea covârşitoare a orădenilor, chiar şi locuitorii zonei Ioşia, pe care i-a mobilizat în iarnă împotriva administraţiei locale.

"Am fost dezamăgit de rezultatul pe care l-am obţinut în Ioşia, la cele 7 secţii de votare din zona Transgex, unde am primit 151 de voturi, iar USL 2.100. Am fost dezamăgit şi când am văzut că până şi Elodia (PPDD - nr.) a obţinut mai multe voturi din acea zonă, adică 200", a recunoscut Vuşcan, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Chiar dacă la aflarea rezultatelor s-a gândit să se lase de politică, Horea Vuşcan "a analizat" situaţia şi şi-a găsit un motiv să continue. "Cei care au votat pentru noi sunt nişte elite, care s-au eliberat de prejudecăţi, au lăsat la o parte trecutul meu (condamnarea pentru uciderea din culpă a trei oameni - n.r.) şi m-au votat. Oamenii aceştia nu trebuie dezamăgiţi", a spus politicianul, motivându-şi astfel decizia de a continua în politică.

Şi pentru numărul mic de voturi pe care le-a primit (nici 1.600 faţă de aproximativ 6.000 cât estima el) Vuşcan a găsit explicaţii. El spune că locuitorii din Ioşia trebuie să fi fost "convinşi de bani şi nu de idei", precizând că "marketingul" celorlalte partide i-au "deturnat" de la adevăratele probleme şi că mulţi orădeni au votat etnic, vrând UDMR scoasă din guvernarea locală, dar şi temându-se ca Oradea să nu aibă un primar ungur. "Este păcat că în contextul european oamenii mai votează etnic", a afirmat preşedintele filialei PUER, care a mai enumerat o posibilă explicaţie a cifelor: unii dintre votanţi au încurat partidul său cu Partidul Ecologist din România.

Dincolo de explicaţii, Vuşcan recunoaşte că orădenii şi-au spus cuvântul, iar "cetăţenii au întotdeauna dreptate". Chiar şi aşa, el refuză să considere scorul de la aceste alegeri un eşec: "Am primit de trei ori mai multe voturi decât în 2008", se consolează politicianul.