Infracțiunile grave de mediu, care provoacă distrugeri ale ecosistemelor, poluări majore ori chiar moartea unor persoane, ar putea fi pedepsite cu până la 20 de ani de închisoare. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a anunțat că pregătește o lege care înăsprește semnificativ sancțiunile în acest domeniu.

Legea va transpune în legislația românească Directiva europeană privind criminalitatea de mediu și va introduce un sistem gradual de pedepse, în funcție de gravitatea faptelor și de efectele produse.

„Este una dintre cele mai importante reforme din ultimii ani în materia combaterii criminalității de mediu. Un proiect ambițios pentru a lupta contra mafiilor de mediu”, a transmis ministra Mediului, Diana Buzoianu.

Aceasta a precizat că proiectul, care a fost în dezbatere publică luna trecută, dar fără ca Ministerul Mediului să anunțe asta printr-un comunicat de presă, ar urma să fie promovat imediat ce România va avea un Guvern cu atribuții depline. „Poluarea gravă și distrugerea naturii nu pot rămâne afaceri profitabile, în care câștigurile sunt mari, iar riscul juridic este nesemnificativ”, a mai declarat ministra.

Pedepse stabilite în funcție de efecte

Potrivit proiectului de act normativ, infracțiunile de mediu care sunt susceptibile să provoace moartea sau vătămarea gravă a unei persoane ori daune semnificative mediului vor putea fi sancționate cu închisoare de la un an la 5 ani.

Pedeapsa va fi cuprinsă între 2 și 7 ani de închisoare în situațiile în care daunele semnificative asupra aerului, apei, solului, ecosistemelor, animalelor sau plantelor s-au produs efectiv. Distrugerile produse pe scară largă, care sunt ireversibile sau au efecte de lungă durată, vor putea fi pedepsite cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Cele mai mari pedepse, cuprinse între 10 și 20 de ani de închisoare, sunt prevăzute pentru infracțiunile de mediu care au provocat moartea unei persoane.

Amenzi mai mari pentru companii

Sancțiunile vor fi înăsprite și în cazul persoanelor juridice. Valoarea unei zile-amendă va putea fi stabilită între 500 și 25.000 de lei, astfel încât pedepsele să aibă efect inclusiv asupra companiilor cu cifre mari de afaceri.

Comiterea unei infracțiuni într-o arie naturală protejată va deveni circumstanță agravantă. În numeroase situații vor fi sancționate inclusiv tentativa și faptele comise din culpă.

Noua lege va defini distinct prejudiciile semnificative, ireversibile, de lungă durată sau produse pe scară largă, precum și formele de criminalitate de mediu de o gravitate excepțională, asociate conceptului de „ecocid”. De asemenea, ar urma să stabilească și obligații privind pregătirea profesională a autorităților, cooperarea dintre instituții, prevenirea infracțiunilor, colectarea datelor statistice și elaborarea unei strategii naționale pentru combaterea criminalității de mediu.

Ministerul precizează că modificările sunt propuse în contextul în care evaluările europene au arătat că numărul infracțiunilor de mediu investigate și soluționate este redus, iar sancțiunile existente nu sunt întotdeauna suficient de eficiente sau descurajatoare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!