Vinerea trecută, către seară, când pregătirile pentru Toamna Orădeană erau în toi, cei care au trecut prin Piaţa Ferdinand au avut parte de o privelişte jenantă.

În timp ce câţiva metri mai încolo toată floarea cea vestită a oraşului se înghesuia să ia parte la spectacolul de debut al festivalului, "Producătorii", la Teatrul de Stat, în cabina de telefoane antică şi jegoasă şi spartă ca vai de ea odihnea un boschetar. Chircit din cauza răcorii şi duhnind de la o poştă a alcool, omul întregea cum nu se poate mai bine peisajul.

Culmea e că în zonă nu s-a aflat nici un poliţist local care să facă ordine, fiind prea ocupaţi, pesemne, cu organizarea unor evenimente ca marşul bicicliştilor. În fond, imaginea dovedeşte încă o dată că, şi gătit de sărbătoare, faţa oraşului e, din păcate, tot provincială...