Curtea de Apel Oradea a respins pe 5 iunie recursul intentat de juriştii municipalităţii împotriva sentinţei date de Tribunalul Bihor, care arăta că Primăria se face vinovată de "o atitudine culpabilă" în privinţa unor licitaţii pentru achiziţia de parcometre la care a participat şi firma Alien Concept deţinută de Horea Vuşcan.

Administraţia Imobiliară Oradea a pierdut, definitiv, procesul cu Alien Concept după ce juriştii n-au atacat la timp sentinţa dată de Tribunalul Bihor. Anunţul a fost făcut marţi, chiar de Horea Vuşcan. "Recursul a fost respins ca fiind tardiv, adică nu a fost depus la timp. Ce jurişti avem la Primărie? E penibil!", a spus acesta, într-o conferinţă de presă.

Vuşcan a adăugat că speră ca primarul Ilie Bolojan va evalua atitudinea angajaţilor municipalităţii, atât a celor care au tergiversat licitaţia pentru achiziţia de parcometre, dar şi a celor care s-au ocupat de acest proces. "Sper să înceapă o anchetă internă şi să facă ordine în Primărie", a adăugat Vuşcan.

Cum recursul municipalităţii a fost respins, Primăria este obligată acum să achite firmei Alien Concept despăgubiri în valoare de circa 30.000 lei cu titlu de daune interse, respectiv cheltuieli de judecată. "Procedura de executare a Primăriei a fost deja iniţiată", a spus Vuşcan.

Contactată pe această temă, purtătoarea de cuvânt a Primăriei, Anca Sas, a declarat BIHOREANULUI că juriştii municipalităţii au depus recursul în termenul indicat de Tribunalul Bihor în sentinţa care le-a fost comunicată pe 27 martie, şi anume de 15 zile.

"Noi am depus recursul pe 10 aprilie, în termenul indicat de Tribunalul Bihor, însă, din păcate, Curtea de Apel Oradea, după noul Cod de Procedură Civilă, a reţinut că termenul este de 5 zile. Este vorba de o neconcordanţă între cele două instanţe, nu cred că este vina municipalităţii", a susţinut Anca Sas.

Aceasta a precizat că juriştii Primăriei se consultă să vadă dacă vor uza de o cale extraordinară de atac în acest caz.

Citeşte mai mult pe această temă în materialul: Tribunalul Bihor: AIO trebuie să-i plătească 30.000 de lei lui Horea Vuşcan!

Alienul lui Vuşcan l-a făcut pe Bolojan! Citeşte tot comentariul lui Bihorel pe această temă, pe www.bihorel.ro!