Penitenciarul Oradea e în doliu, după ce un angajat s-a stins din viață la doar 50 de ani.

Anunțul a fost făcut pe Facebook de Penitenciarul Oradea şi de Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor - Secţia Română (IPA).

Comisarul şef de poliție penitenciară Marius Marian era șeful Serviciului de Asistență Psihosocială din Penitenciar, lucra în instituție din 1998 și conducea o filială a unei organizații pentru drepturile polițiștilor.

"Sublocotenent Marian Marius Sorin a fost încadrat la Penitenciarul Oradea la data de 01.04.1998, prin concurs din sursă externă, fiind numit ofiţer în cadrul sectorului reintegrare socială. Concomitent cu activitatea de bază, a îndeplinit şi atribuţiile şefului de secţie la secţia femei în perioada 2000 – 2002. La data de 01.08.2003, a fost promovat în funcţia de şef birou (socio-educativ). În cadrul activităţii de înfiinţare şi organizare a cursei de transfer inter-regional Ardealul, a fost primul şef de escortă care a condus această activitate. La data de 01.09.2006, a fost promovat în funcţia de şef serviciu asistenţă psihosocială, pe care a îndeplinit-o până în prezent", se arată în informarea Penitenciarului Oradea.

În anul 2010, bărbatul a înfiinţat Regiunea 5 Bihor din cadrul Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor – secţia română, sub deviza "Servo Per Amikeko" (Serviciu Prin Prietenie).

"În calitate de preşedinte al I.P.A. Regiunea 5 Bihor s-a implicat în mod constant pentru promovarea unei imagini pozitive a instituţiei şi a corpului poliţiştilor de penitenciare, organizarea de competiţii sportive pentru promovarea mişcării, a disciplinei sportive, a spiritului de competiţie, de cooperare şi colegialitate, atât în interiorul Penitenciarului Oradea, cât şi în relaţia cu celelalte instituţii din sectorul apărare, ordine publică şi securitate naţională", se mai arată în informarea Penitenciarului.

Cauza decesului nu a fost făcută publică, iar surse din instituție spun că bărbatul nu era cunoscut cu boli cronice.

Colegii săi de la IPA îl descriu ca fiind întotodeauna vesel şi de un optimism molipsitor.

"În urma cu 6 luni, îi transmiteam domnului Marius Marian, preşedintele Regiunii 5 Bihor, gândurile noastre sincere de prietenie cu ocazia zilei de naştere. Astăzi, cu profund regret, vă anunţăm ca Cerurile sunt mai bogate cu un suflet mare, iar noi, aici, rămânem mai săraci cu un prieten drag!", au transmis, pe Facebook, colegii săi din Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor - Secţia Română (IPA).