Corpul profesoral al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea este puţintel mai subţire.
Cu o zi înainte de începerea anului universitar, membrii Senatului academic au spus pas prelungirii activităţii în cazul a trei profesoare care au atins vârsta de pensionare, dar care ar mai fi vrut să rămână la catedră: neonatologul Valeria Filip, soţia fostului primar Petru Filip, cardiologul Adriana Sălăjan şi microbiologul Gabriela Muţiu.
Senatorii universitari au considerat că nici una dintre aceste trei colege nu este de neînlocuit, aşa că au votat ca instituţia să nu le prelungească calitatea de cadre didactice titulare.
Aceeaşi decizie au luat-o şi pentru un profesor al Facultăţii de Inginerie Electrică, Ştefan Vari-Kakas. Desigur, dacă vor să nu se despartă de studenţi, profii pensionaţi ar putea să predea în continuare, dar în regim de plata cu ora, adică pe lefuri mult mai mici. Să vedem ce contează pentru ei mai mult: meseria sau avuţia...