Angajaţii mai multor oficii poştale din ţară, dar majoritatea din Bucureşti, au refuzat, marţi, timp de mai multe ore, să lucreze, astfel că nici nu au dus banii din pensii bătrânilor.
Poştaşii sunt nemulţumiţi că cei din conducerea Companiei Naţionale Poşta Română vor să le impună un număr de zile neplătite şi să reducă programul de lucru pentru toţi salariaţii.
Liderul Sindicatului Poşta Română, Matei Brătianu, a declarat pentru Mediafax că este vorba de o "revoltă" spontană a factorilor poştali, care nu mai vor să plece pe teren.
Aceasta a fost a doua zi de proteste la Poştă, după ce luni factorii poştali de la mai multe oficii din Capitală au refuzat să plece pe teren, nemulţumiţi că şi-ar putea pierde locurile de muncă.