Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea şi-au adjudecat, sâmbătă seara, prima partidă din cele două programate în aceste zile la Arena Antonio Alexe, în compania medieşenilor de la Gaz Metan.

În cadrul etapei a X-a a Ligii Naţionale, baschetbaliştii orădeni s-au impus cu scorul de 79-72. Deşi mulţi o dădeau favorită certă pe echipa orădeană înaintea acestei confruntării, meciul nu s-a dovedit a fi deloc uşor, victoria bihoreană fiind conturată pe final, în ultimele patru minute, când elevii antrenorului Cristian Achim au întors rezultatul şi au trecut la conducere.

Jocul a început bine pentru orădenii, care au condus cu 4-0, dar s-au văzut egalaţi la 8, apoi jocul a continuat de-o manieră echilibrată, cu un uşor avantaj al gazdelor, care în prima pauză au intrat cu scorul de 24-20.

În sfertul secund, orădenii au condus din nou ostilităţile, însă s-au văzut egalaţi în minutul 18 şi mai apoi conduşi, astfel că după ce medieşenii au înscris 19 puncte în acest interval, faţă de doar 10 ale bihorenilor, în pauza mare s-a intrat cu avantajul de cinci puncte pentru medieşeni, care conduceau cu 39-34.

Sfertul III a consemnat revenirea elevilor antrenorului Cristian Achim, care s-au apropiat de adversar, apoi s-a mers cap la cap până la finele acestor zece minute, când oaspeţii s-au aflat totuşi în continuare în avantaj, cu scorul de 56-55, după ce sfertul a fost câştigat de orădeni cu patru puncte.

În fine, sfertul decisiv a adus revenirea mult dorită a bihorenilor, care au fost mai prolifici şi din minutul 36 au început să încline balanţa definitiv de partea lor. Cu 24 de puncte marcate şi numai 16 primite în această ultimă secvenţă, CSM CSU Oradea s-a impus în final cu scorul de 79-72, ceea ce reprezintă a şaptea victorie în actuala ediţie de campionat şi o propulsează pe formaţia bihoreană pe primul loc în clasament.

Principalul marcator în acest joc a fost de la orădeni Sean Barnette, care a avut un bun apetit ofensiv, el reuşind să înscrie nu mai puţin decât 26 puncte. L-a urmat Salih Nuhanovic, cu 15 şi Nemanja Barac, autor a 12 puncte. De la oaspeţi s-a remarcat, în special, Vladislav Solopa, cu 18 puncte la activ.

Partida de sâmbătă a fost dedicată lui Andreas Dominic, un băieţel diagnosticat de la naştere cu dipareză mixtă. Conducerea clubului a lăsat intrarea gratuită fanilor însă i-a rugat pe aceştia să doneze, la un stand special amenajat în Arena Antonio Alexe, pentru tratrmentele micuţului. De altfel, şi jucătorii echipei gazdă au ieşit pe teren purtând un banner cu mesajul "Luptăm pentru Andreas".

Runda a X-a a Ligii Naţionale de baschet masculin a mai adus sâmbătă un joc foarte interesant, la Tg. Jiu, între echipa gazdă, Energia, şi Steaua CSM Eximbank, victoria revenind în cele din urmă gorjenilor, cu 79-76, care le-au produs astfel steliştilor cea de-a doua înfrângere din actuala ediţie de campionat, fapt care avantajează, de altfel, şi formaţia orădeană.


CSM CSU Oradea – Gaz Metan Mediaş 79 - 72 (24 – 20, 10 – 19, 21 – 17, 24 – 16)

Sala: Arena Antonio Alexe
Spectatori: 900
Arbitri: Laurenţiu Grigoraş, Şerban Raşoga şi Amalia Marchiş
Comisar FRB: Viorel Constantinescu

Marcatori CSM CSU Oradea: Sean Antwan Barnette 26 puncte, Salih Nuhanovic 15, Nemanja Barac 12, Wiliam Edward Franklin 11, Radovan Markovic 9, Uros Lucic 4 şi Andrei Mandache 2 puncte

Marcatori Gaz Metan: Vladislav Solopa 18 puncte, Aliaksandr Pustahvar 13, Vaidotas Peciukas 12, Gediminas Navickas 11, Oleksandr Tishchenko 8, Niksa Nikolic 6 şi Robertas Grabauskas 2 şi Florin Daniel Popa 2 puncte.


Etapa a X-a a Ligii Naţionale la baschet masculin:

Sâmbătă:

BC Mureş Tg Mureş - Phoenix Galaţi 109-79

BCM U Piteşti - BC Timişoara 69-57

CSM CSU Oradea - Gaz Metan Mediaş 79-72

U-Banca Transilvania Cluj – SCM U Craiova 81-63

Energia Tg. Jiu - Steaua CSM Eximbank 79-76

Duminică:

Ora 19:45 CSU Atlassib Sibiu - Dinamo Bucureşti (Digi Sport)

Clasament:

1.

CSM CSU Oradea

7/2

16

2.

U-Banca Transilvania Cluj

6/3

15

3.

BC Mureș Tg. Mureș  

6/3

15

4.

CSU Atlassib Sibiu

6/3

15

5.

SCM U Craiova

5/5

15

6.

Steaua CSM Eximbank

6/2

14

7.

Phoenix Galați

4/6

14

8.

Dinamo București

5/4

14

9.

Energia Tg. Jiu

4/5

13

10.

BCM U Pitești

5/5

12

11.

BC Timișoara

1/9

11

12.

Gaz Metan Mediaș

1/9

11