De-acum înainte, localnicii din Beiuș și din satele vecine nu mai au niciun motiv să arunce gunoaie în natură.

Consiliul Județean Bihor a anunțat deschiderea centrului de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar, locul unde cetățenii pot duce gratuit 12 tipuri de deșeuri.

Platforma situată pe strada Burgundia Mică, în vecinătatea fostei fabrici de cărămidă, s-a deschis pe 2 martie și, potrivit CJ Bihor, a avut „clienți” încă din prima zi.

Pe lângă localnicii din Beiuș, mai au acces gratuit la acest serviciu și localnicii din comunele vecine, care au semnat acorduri în acest sens cu primăria orașului, adică Uileacu de Beiuș, Pocola și Finiș.

Orarul de funcționare al acestui CAV este următorul: în perioada martie-octombrie va fi deschis marțea și sâmbăta, între orele 8 și 16, iar în lunile noiembrie-februarie, doar sâmbăta, între orele 8 și 16.

„Deșeurile sunt preluate în baza cărții de identitate, în centru fiind permis accesul cu și fără vehicule. Platforma este administrată de operatorul de salubritate AVE Bihor”, a transmis CJ Bihor.

Deșeurile care pot fi duse gratuit la această platformă sunt anvelope, mobilă, plastic, hârtie, carton, textile, sticlă, metal, deșeuri din construcții, resturi de grădină, deșeuri electrice și electronice, ulei vegetal uzat, cutii de vopsele, neoane și baterii de dimensiuni mici.

Platforma din Beiuș face parte din rețeaua de 32 de centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar care vor funcționa în județ, amenajate de CJ Bihor și ADI Ecolect Group.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!