Prefectura Bihor a anunţat miercuri, printr-un comunicat de presă, că a decis reducerea programului de lucru cu publicul al Serviciului de Înmatriculări Vehicule după ce a constatat că valul de cereri din partea bihorenilor pentru înmatricularea maşinilor a trecut.

„În urma unei analize efectuate în ultimele două săptămâni la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor s-a constatat că zilnic au rămas neutilizate între 30 şi 60 de numere de ordine. Constatând că nu mai există un număr foarte mare de solicitări pentru înmatricularea autovehiculelor şi pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor cetăţenilor de a participa la examenele de susținere a probei practice de obţinere a permiselor de conducere, facem cunoscut că începând cu data de 17 martie 2017 în fiecare vineri programul de lucru la serviciul menţionat va fi între 8-13”.

Practic, programul de lucru cu publicul al Serviciului de Înmatriculări este redus doar vinerea, când nu se va mai lucra până la ora 16.30 pentru procesarea cererilor de înmatriculare, personalul urmând să lucreze, însă, până la această oră pentru examinarea cursanţilor şcolilor de conducere care susţin examenele practice pentru obţinerea permiselor.

În prezent, precizează Prefectura, sunt deschise la Serviciul de Înmatriculări patru ghişee, din care două pentru deservirea persoanelor care îşi fac programări online.

Ca atare, din data de 17 martie, programul de lucru cu publicul al Serviciuui va fi între orele 8.30 – 16.30 de lunea până miercurea inclusiv, joia de la 8.30 la 18.30, iar vinerea până la ora 13.00.