Judecătoria Oradea le-a dat dreptate orădenilor Dan Dragoş şi Horia Bogdan, care au fost amendaţi de jandarmi la mitingul "pro familie" desfășurat în luna octombrie a anului trecut pentru că s-au plimbat prin Piaţa Unirii cu afişe pe care scria "TOLERANŢĂ" în culorile curcubeului. Atunci, jandarmii au constatat că au încălcat legea făcând "contramanifestaţie".

"I-am acţionat în instanţă deoarece am considerat că a fost un abuz din partea lor. Nu am scandat, nu am făcut probleme. Noi am mers liniştiţi acolo. Ei ne-au abordat direct şi ne-au amendat", a spus pentru BIHOREANUL Dan Dragoş.

Instanţa a dispus anularea proceselor verbale de contravenţie şi exonerarea celor doi orădeni de la plata amenzilor de câte 500 de lei. 

Un lucru mai puţin ştiut este faptul că cei doi orădeni au fost amendaţi de Gruparea de Jandarmi Mobilă "Ştefan Cicio-Pop" Cluj-Napoca, care acoperă diverse evenimente şi din judeţele învecinate, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul mitingului organizat în toamna anului trecut de Coaliţia pentru Familie în Piaţa Unirii. Ei fuseseră trimişi la Oradea în completarea efectivelor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean.

Sentinţele în cele două dosare deschise de Dan Dragoş şi Horia Bogdan la Judecătoria Oradea au fost pronunţate la jumătatea lunii februarie.

Deciziile Judecătoriei Oradea pot fi atacate prin apel, la Tribunalul Bihor, în 30 de zile de la comunicarea lor către părţile implicate. Contactat de BIHOREANUL, căpitanul Marius-Daniel Ardelean, responsabil cu difuzarea informaţiilor publice la Gruparea de Jandarmi Mobilă "Ştefan Cicio-Pop", a precizat că instituţia nu va ataca cele două sentinţe.

După cum se ştie, Coaliţia pentru Familie, alături de mai multe organizaţii religioase, a organizat în mai multe rânduri şi în Oradea mitinguri şi marşuri care vizează schimbarea Constituţiei astfel încât să excludă posibilitatea legalizării căsătoriilor pentru gay, spunând că o familie este formată dintr-un bărbat şi o femeie. De asemenea, aceleaşi organizaţii militează şi împotriva avorturilor.

Citeşte şi: Doi orădeni, amendaţi la mitingul "pro familie", pentru că s-au plimbat prin Piaţa Unirii promovând toleranța