De aproape o lună, bihorenii care locuiesc în jurul Oradiei învaţă colectarea selectivă în patru fracţii.

Desemnată recent operator de salubritate în 25 de comune din jurul municipiului, compania RER Vest a demarat colectarea separată a deşeurilor, chiar dacă nu toţi clienţii noi au contractele încheiate, îndemnându-i pe bihoreni să separe resturile care pot fi reciclate. O regulă care rămâne valabilă şi în Oradea...

În 4 părţi

De câteva săptămâni, echipele RER Vest străbat satele din cele 25 de comune în care operatorul a preluat, în urma unei licitaţii, serviciul de salubrizare (Biharia, Borş, Ceica, Cetariu, Copăcel, Drăgeşti, Gepiu, Girişu de Criş, Hidişelu de Sus, Holod, Husasău de Tinca, Ineu, Lăzăreni, Nojorid, Oşorhei, Paleu, Săcădat, Sălard, Sânmartin, Sântandrei, Sârbi, Spinuş, Tileagd, Toboliu şi Vârciorog).

Reprezentanţii companiei merg din poartă în poartă, pentru a încheia contractele de salubrizare şi pentru a împărţi pubele şi saci. Ţinând cont că, în total, în aceste comune sunt circa 40.000 de gospodării, activitatea este una de durată...

Conform noilor reguli adoptate în Bihor, toţi locuitorii acestor comune trebuie să colecteze deşeurile în patru fracţii. Astfel, fiecare gospodărie este dotată cu saci galbeni pentru deşeurile din plastic şi metal, saci albaştri pentru hârtii şi cartoane, o pubelă verde pentru sticle şi una de culoare neagră pentru deşeurile reziduale (resturile care nu pot fi reciclate).

Ghid ajutător

Chiar dacă echipele RER Vest nu au ajuns încă la toate porţile noilor clienţi, societatea a demarat colectarea deşeurilor. Bihorenii sunt îndemnaţi, aşadar, să selecteze deşeurile şi să le scoată în stradă în orice fel de saci de unică folosinţă.

Ca oamenii să ştie regulile noi, în toate localităţile, operatorul de salubritate a distribuit un ghid al colectării separate, dar şi un calendar în care sunt evidenţiate zilele în care se ridică fiecare categorie de deşeuri. Săptămânal, în fiecare sat, utilajele RER Vest ajung de două ori: o dată pentru ridicarea deşeurilor reziduale, iar o dată pentru reciclabile. În total, fiecare gospodărie are parte de 8 colectări de deşeuri într-o lună.

Plăteşti cât arunci

Pentru că legislaţia în vigoare nu mai permite taxarea serviciului de salubritate pe persoană, ci pe cantitate sau volum, RER Vest şi primăriile celor 25 de comune au stabilit că factura fiecărei gospodării va fi diferită, în funcţie de dimensiunea pubelei de culoare neagră.

În cazul unei familii cu până la patru membri, care optează pentru o pubelă de 60 de litri, costul lunar al serviciului de salubrizare pe gospodărie este de 19,44 lei (cu TVA). Un recipient de un asemenea volum este suficient unei familii cu doi copii, cu condiţia să colecteze selectiv deşeurile. Familiile mai mari pot opta pentru pubele de 120 de litri, pentru care costul lunar este de 38,88 lei, sau de 240 de litri (51,84 lei pe lună).

Pentru persoanele juridice, tarifele sunt de 25,87 de lei (cu TVA) în cazul unei pubele de 60 de litri, 40,02 lei pentru o pubelă de 120 de litri, 68,34 lei pentru o pubelă de 240 litri, respectiv 272,33 lei pentru un container de 1.100 de litri.

Continuăm împreună!

În timp ce asigură serviciul de colectare a deşeurilor în toate aceste comune, operatorul continuă activitatea de salubrizare în Oradea. Recent, reprezentanţii Primăriei municipiului şi cei ai RER Vest au semnat contractul pentru următorii 8 ani, după ce compania care deja a dovedit că ştie să facă curăţenie la standarde înalte în oraş a câştigat noua licitaţie organizată de municipalitate pentru colectarea deşeurilor, salubrizarea stradală şi deszăpezirea urbei.

Deocamdată, în Oradea, deşeurile se colectează selectiv în două fracţii (resturi menajere şi resturi reciclabile), PET-urile, hârtiile, cartoanele, metalele şi alte ambalaje reciclabile aruncându-se împreună, în sacii de culoare galbenă respectiv în pubelele de aceeaşi culoare, în cazul orădenilor care stau la bloc. Este de aşteptat, însă, ca de anul viitor Primăria să implementeze un nou regulament de salubrizare, care prevede colectarea deşeurilor în trei fracţii, prin separarea resturilor biodegradabile, care pot fi transformate în compost.

Până atunci, însă, toţi orădenii sunt îndemnaţi să respecte regula simplă impusă şi să separe resturile menajere de cele care pot fi reciclate. Numai aşa, resursele planetei vor fi protejate, iar lumea din jurul nostru va fi mai curată...