• Polițiștii bihoreni au descins la două doctorițe din Bihor suspectate de fraude în dauna Casei Asigurărilor de Sănătate, într-un dosar care vizează consultații și rețete fictive
  • Au fost efectuate 8 percheziții, într-un dosar de abuz în serviciu, fals intelectual și fraudă informatică 
  • Una dintre femeiele vizate este, potrivit surselor BIHOREANULUI, medicul Daniela Erdei, despre care ziarul a dezvăluit anul trecut că „lucra” inclusiv din vacanță, lăsându-și parafa la asistentă și încasând bani de la CAS în timp ce era în străinătate

8 percheziții 

Potrivit unui comunicat transmis vineri de IPJ Bihor, cu o zi mai devreme, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice - sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita - „au pus în executare 8 mandate de percheziţie domiciliară, precum și o ordonanță de ridicare de documente, la imobilele reprezentând domiciliile unei femei de 51 de ani din municipiul Marghita și al unei alte femei de 45 de ani din comuna Sâniob, și la sediile a două cabinete medicale individuale”.

Perchezițiile au fost făcute „în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări privind infracțiunile de abuz în serviciu, fals intelectual și fraudă informatică”.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, este vorba despre medicul Daniela Erdei (51 de ani) și despre încă o altă doctoriță, Monica Achim (45 de ani).

Consultații „din pix” 

Ancheta vizează activitatea celor două în calitate de medici într-un centru de permanență din Mișca și în cabinetele lor individuale de medic de familie.

„Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada 2025 - prezent, cele două femei, în calitate de medici în cadrul unui centru de permanență din localitatea Mișca, județul Bihor, și al cabinetelor medicale individuale, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în mod repetat, ar fi efectuat înscrieri nereale în registrele medicale, prin consemnarea unor pacienți ca fiind consultați, deși aceștia nu s-ar fi prezentat în unitatea medicală”, se arată în comunicatul Poliției Bihor. 

De asemenea, cele două doctorițe ar fi inclus „din pix” consultații la domiciliu. Polițiștii transmit că: „Acestea ar fi întocmit, în mod fictiv, evidențe privind pacienții și tratamentele acordate, precum și înscrisuri referitoare la consultațiile la domiciliu, în condițiile în care pacienții s-ar fi prezentat în realitate la cabinetul medical, cauzând astfel un prejudiciu la bugetul asigurărilor sociale de sănătate al statului, ce urmează a fi determinat în cadrul cercetărilor”. 

În plus, cele două ar fi introdus în sistemul informatic al prescripției electronice al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate „date necorespunzătoare realității, referitoare la persoanele consultate, diagnosticele stabilite și medicamente prescrise, în scopul obținerii de foloase necuvenite, cu afectarea bugetului asigurărilor sociale de sănătate al statului”.

În urma descinderilor, anchetatorii au ridicat „diverse agende și evidențe neoficiale, înscrisuri și documente cu valoare probatorie, medii de stocare și 2 terminale mobile”, care vor fi analizate în continuarea anchetei.

Polițiștiii continuă cercetările pentru „documentarea întregii eventuale activități infracționale și recuperarea integrală a prejudiciului”.

„Rețete” din vacanță

BIHOREANUL dezvăluia în septembrie 2025, în articolul „Rețeta de chiul”, că doctorița Daniela Erdei încasa bani de la Casa de Asigurări de Sănătate pentru servicii medicale fictive, raportate în perioade în care se afla în concedii în străinătate.

Medicul ar fi plecat în vacanțe fără să anunțe și fără să-și asigure înlocuitor, lăsându-și parafa asistentei, care elibera rețete și concedii medicale în numele său. Pacienții ar fi primit tratamente fără a fi consultați, iar situația a fost reclamată atât la CAS Bihor, cât și redacției BIHOREANUL.

Controalele efectuate atunci de CAS Bihor au confirmat absențe de la program și raportări de servicii medicale în perioadele respective, fiind dispuse sancțiuni. La acea vreme, președinta Colegiul Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiș, arăta că astfel de fapte sunt „foarte grave, pentru că nu respectă jurământul lui Hipocrate și nu are voie să-și delege atribuțiile asistentei”.

În acel articol era menționată și dr. Monica Achim, căreia abia după ce inspectorii CAS i-au constatat absența, dr. Daniela Erdei i-a cerut s-o înlocuiască la cabinet.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!