Corupţie în Ministerul Afacerilor Interne. DNA a făcut mai multe percheziţii la sediul MAI, într-un dosar care îl vizează pe secretarul general adjunct din Ministerul Afacerilor Interne Mihai Şova, alături de consiliera ministrului Gabriel Oprea, Ingrid Mocanu Popa, arată Mediafax.

Potrivit agenţiei de ştiri, care citează surse judiciare, Popa şi Şova au şi fost duşi la audieri, ei fiind vizaţi de anchetatori întrucât ar fi divulgat informaţii nedestinate publicităţii.

Procurorii au ridicat din birourile celor doi calculatoare, documente şi alte probe, au spus sursele citate.

Ingrid Mocanu Popa a fost vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor din iunie 2008 până în martie 2009, fiind eliberată atunci din funcţie prin decizie a premierului Emil Boc. Ea a fost detaşată la ANRP de la Ministerul Justiţiei, în decembrie 2007, unde până în iunie 2008 a ocupat funcţia de director al Direcţiei pentru coordonarea şi controlul legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii funciare.

Consiliera ministrului Gabriel Oprea, detaşată la MAI, este angajată la Ministerul de Justiţie din octombrie 1998, în urma promovării examenului de admitere în magistratură, şi a lucrat la Direcţia Juridică până în 2005, apoi la Direcţia Elaborare Acte Normative, până în decembrie 2007, când a fost detaşată la ANRP. În perioada în care a fost vicepreşedinte ANRP, Ingrid Mocanu Popa a coordonat Direcţia pentru controlul legislaţiei din domeniul restituirii proprietăţii funciare, având rang de subsecretar de stat, mai arată Mediafax.

Mihai Şova este secretar general adjunct în Ministerul Afacerilor Interne din mai 2014, anterior el fiind secretar general al Ministerului Apărării Naţionale şi consilier parlamentar, la Comisia pentru apărare din Senat.