Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice desfășoară luni, trei percheziții în județul Bihor, în cadrul operațiunii naționale „Jupiter”, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Inspectoratul General al Poliției Române, pentru combaterea infracțiunilor la regimul drepturilor de proprietate intelectuală.

Acțiunile au loc în contextul Zilei Internaționale a Proprietății Intelectuale, marcată anual la 26 aprilie, și fac parte dintr-o amplă mobilizare la nivel național, în care sunt investigate 76 de dosare penale.

Conform unui comunicat al Poliției Române, la nivelul întregii țări, polițiștii pun în aplicare 185 de mandate de percheziție domiciliară, 25 de mandate de aducere, precum și măsuri de instituire a sechestrelor asigurătorii și de indisponibilizare a unor bunuri, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în astfel de fapte.

Anchetatorii vizează în principal infracțiuni prevăzute de Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și de Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, precum și alte fapte din domeniul proprietății intelectuale.

Potrivit Poliției Române, activitățile urmăresc protejarea mediului de afaceri de activitățile ilegale și de practicile neconcurențiale, dar și asigurarea respectării drepturilor legale ale titularilor de mărci, brevete sau opere protejate.

„Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează acțiuni de administrare a probatoriului în 76 de dosare penale, în care vor pune în aplicare 185 de mandate de percheziție domiciliară, 25 de mandate de aducere, precum și măsuri de instituire de sechestre asigurătorii și indisponibilizări de bunuri”, a transmis Inspectoratul General al Poliției Române.

În paralel, în alte 17 unități teritoriale de poliție din țară, inclusiv Bihor, se desfășoară acțiuni de verificare și constatare în flagrant a infracțiunilor din acest domeniu.

Reprezentanții IGPR arată că protecția drepturilor de proprietate intelectuală este unul dintre obiectivele instituționale strategice asumate la nivel național, în concordanță cu Strategia națională în domeniul proprietății intelectuale 2024–2028.

Operațiunea „Jupiter” are ca scop coordonarea și intensificarea acțiunilor pentru combaterea criminalității grave și organizate, inclusiv în domeniul proprietății intelectuale, considerat prioritar atât de Parchetul General, cât și de Poliția Română.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!