Au fost percheziții, miercuri, în Bihor, dar și în alte județe ale țării, în cazul unei rețele care a pus în circulație bancnote contrafăcute.

Potrivit unui comunicat al Poliției Arad, este vorba de percheziții domiciliare, organizate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș.

În total, au fost 23 de descinderi, atât în Bihor, cât și în București și județele Prahova, Ilfov, Dolj, Dâmbovița, Vâlcea, Caraș-Severin, Timiș, Sălaj, Maramureș, Cluj, Sibiu, Mureș, Iași, Giurgiu și Botoșani.

„În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat 155.300 de euro, în bancnote din cupiură de 50 de euro, 100 de euro și 500 de euro, bancnote care ar fi urmat să intre în circuitul financiar. Au fost puse în executare 7 mandate de aducere și au fost audiate 21 de persoane”, arată comunicatul Poliției Arad.

Informarea mai arată că acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate București, Ploiești, Craiova, Timișoara, Oradea, Alba lulia, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Iași, polițiștilor din cadrul serviciului de combatere a criminalității organizate Ilfov, Dâmbovița, Vâlcea, Caraș-Severin, Sălaj, Maramureș, Sibiu, Giurgiu, Botoșani, la care s-au adăugat Gruparea de Jandarmi Mobila „Burebista” Brașov, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara, Poliția Oraș Chișineu-Criș și Secția 3 Poliție Rurală Chișineu-Criș.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!