Nouă percheziţii domiciliare au fost efectuate săptămâna aceasta în judeţele Bihor, Timiş, Arad, Suceava, Constanţa, Sălaj şi Bucureşti, într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic.

"În fapt s-a reţinut că o serie de utilizatori ai unor site-urilor de vânzări online au oferit spre vânzare bunuri/obiecte care sunt bunuri culturale mobile susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural naţional, atât din categoria fond, cât şi tezaur. Toate aceste bunuri provin din efectuarea unor detecţii neautorizate în situri arheologice situate în partea de vest a României, în special în judeţele Timiş şi Caraş-Severin", arată un comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Percheziţiile s-au derulat în perioada 9 – 11 decembrie 2015, iar în urma acestora au fost recuperate 720 de monede antice şi medievale, 35 de piese de ceramică romană şi un sigiliu medieval. "Conform art. 11 şi art. 17 din Legea nr. 182/2000 republicată, astfel de bunuri arheologice beneficiază de regimul de protecţie pentru bunurile clasate în categoria tezaur", arată comunicatul procurorilor.

De asemenea, au fost descoperite şi confiscate două detectoare de metal pentru care nu exista autorizare, situaţii în care s-au aplicat şi două amenzi pentru deţinerea de detectoare de metale fără autorizaţie.

Conform comunicatului, dosarul are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de acces cu detectoare de metale sau utilizarea lor în zonele cu patrimoniu arheologic fără autorizarea prealabilă prevăzută la art. 5 alin. 13 din O.G. 43/2000, nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri, furt calificat constând în sustragerea de bunuri din situri arheologice sau zone cu potenţial arheologic, constituire de grup infracţional organizat şi spălare de bani constând în deţinerea, transferul şi valorificarea acestor bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestor bunuri, precum şi a infracţiunii de tăinuire.

Descinderile s-au derulat sub coordonarea procurorilor şi poliţiştilor din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale - Inspectoratul General al Poliţiei Române, în colaborare cu poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale - Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş.  Totodată, în documentarea activităţii infracţionale anchetatorii au beneficiat de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.