Au fost percheziții, joi, în județul Mureș, la fostul preot Cristian Pomohaci, cunoscut cântăreț de muzică populară. Polițiștii au descins în trei percheziții domiciliare într-o cauză care-l vizează pe bărbatul de 57 de ani și are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de viol asupra unui minor și agresiune sexuală.
Informația a fost făcută publică de G4Media.ro, care citează surse apropiate anchetei conform cărora „începând din anul 2022, acesta ar fi întreținut relații sexuale consimțite cu minori (băieți) cu vârste de până la 16 ani”.
Sursa citată amintește că Pomohaci a mai fost cercetat în trecut pentru raporturi sexuale cu minori, dar dosarul a fost clasat în februarie 2019. Procurorii au considerat că faptele sunt prescrise, timpul scurs de la comiterea acestora fiind de mai mult de zece ani, arată sursa citată.
Totuși, el a fost caterisit încă din 2017, după scandalul în care a fost acuzat de racolare de minori în scopuri sexuale.
Pe de altă parte, în noiembrie 2020, fostul preot a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Mureş la un an de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală, după ce ani la rând nu a plătit impozit la sumele câştigate din închirierea numeroaselor proprietăţi, mai amintește G4Media.ro.
În plus, pe 3 mai 2026, Arhiepiscopia de Alba Iulia a emis o circulară transmisă în toate parohiile din Alba și Mureș, în care s-a reiterat faptul că ex-preotul Cristian Pomohaci susține ilegal slujbe religioase. Acesta și-a facut o mănăstire în localitatea Ernei din județul Mureș în sediul unui fost local.
„Întrucât Arhiepiscopia Alba Iuliei nu mai are autoritate canonică asupra domnului Cristian Pomohaci, deoarece nu mai este preot, am făcut mai multe demersuri către autoritățile Statului pentru aplicarea măsurilor legale ce se impun”, se arată în circulara trimisă de Arhiepiscopie.
UPDATE: Reținut în Arest
După 14 ore de percheziții și audieri, Cristian Pomohaci a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Mureș. Detalii, în articolul „Cristian Pomohaci a fost reținut pentru 24 de ore în urma perchezițiilor de joi”