Procurorii au făcut, miercuri, 49 de percheziţii la sediile centrale şi la sucursale ale societăţIi de asigurări Omniasig din Bucureşti şi din toate judeţele, într-un dosar în care a fost începută urmărirea penală pentru abuz în serviciu şi fals intelectual.

Directorul general şi alţi peste 40 de directori ai Omniasig sunt suspectaţi de implicare în falsificarea a aproximativ un milion de poliţe de asigurare, prejudiciul produs astfel statului fiind de câteva milioane de lei, au declarat miercuri, pentru Mediafax, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, ancheta vizează mai multe persoane, printre care ar fi şi directorul general al societăţii de asigurare Omniasig, precum şi toţi directorii de sucursale şi directorii de vânzări. Cercetările nu vizează şi clienţi ai Omniasig, aceştia fiind consideraţi cumpărători de bună-credinţă.

Conform surselor citate, atunci când un client se prezenta pentru a-şi încasa poliţa de asigurare, reprezentanţii societăţii îl despăgubeau, evitânt astfel controale generate de eventualele reclamaţii ale unor clienţi nemulţumiţi.

Poliţiştii estimează că de la sediile Omniasig vor fi ridicate, în urma percheziţiilor de miercuri, "mai multe camioane de acte", urmând ca, în zilele următoare, să fie audiaţi şi directorii societăţii.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea de către mai multe persoane a unor infracţiuni de abuz în serviciu şi fals intelectual, pentru care a fost începută urmărirea penală, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La acţiunea de miercuri au participat şi aproximativ o sută de ofiţeri de poliţie judiciară de la Direcţia de Investigare a Fraudelor, cu suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii.