Premiul „Permis pentru tupeu” îi revine fostului șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Bihor, Toma Tecar, pentru performanța rară de a intra mai adânc în bucluc, chiar și atunci când e deja până peste cap în el.

După ce toamna trecută a fost trimis în judecată de DNA Oradea pentru că ar fi încasat peste 80 de șpăgi în doar 5 zile, pentru a băga în față dosarele aduse de samsari de mașini și de birouri de copiat acte - timp în care muritorii de rând așteptau cuminți la programările online -, Tecar a fost pus la dispoziție pe durata procesului.

În teorie, asta înseamnă că n-ar trebui să aibă de-a face cu publicul. În practică, însă, cum Serviciul Permise duce lipsă de oameni, fostul șef a fost scos periodic la aer... ca examinator la proba practică pentru permis.

Și, cum omul pare să aibă un talent aparte de a-și complica singur viața, n-a trecut mult până să apară iar scandalul: în timpul unor examene auto, Tecar i-ar fi făcut „handicapați” pe candidații care au greșit anumite manevre, motiv pentru care părinții acestora l-au reclamat la Parchet, acuzându-l de purtare abuzivă.

Bihorel îi roagă respectuos pe șefii Serviciului Permise să-l țină pe Tecar departe de public, că prea pare genul de om care riscă să o comită iar...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!