Pasionații de astronomie sunt invitați, în perioada 12-16 august, la Vârtop, unde va avea loc un eveniment gratuit dedicat observării Perseidelor și a altor obiecte de pe cerul nopții.
Evenimentul este organizat de Asociația pentru Dezvoltarea Vârtopului, în parteneriat cu Administrația Parcului Natural Apuseni.
Galaxii și nebuloase, văzute prin telescop
Potrivit organizatorilor, la Vârtop va fi prezent și un astronom amator, care va pune la dispoziția participanților un telescop de mari dimensiuni, dotat cu o oglindă cu diametrul de 40 de centimetri.
Cu ajutorul acestuia vor putea fi observate, în funcție de condițiile de vizibilitate, planete, galaxii, nebuloase și roiuri stelare.
Principalul punct de atracție îl reprezintă, însă, Perseidele, unul dintre cei mai cunoscuți curenți de meteori ai anului. În serile dintre 12 și 16 august, participanții vor putea urmări „stelele căzătoare” de pe cerul Munților Apuseni.
Participarea este gratuită, dar se face pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile. Informații și înscrieri se pot obține la numărul de telefon 0727-948.138.
Organizatorii precizează că observațiile astronomice depind de condițiile meteo, iar în cazul în care cerul va fi acoperit, programul poate fi modificat sau reprogramat.
Ce sunt Perseidele
Perseidele sunt un curent de meteori care revine în fiecare an în această perioadă, când Pământul traversează particulele de praf și rocă lăsate în urmă de cometa Swift-Tuttle.
Fenomenul este unul dintre cele mai populare de acest fel, datorită numărului mare de meteori care pot fi observați și faptului că are loc în timpul verii, când condițiile pentru privitul cerului sunt, de regulă, favorabile în emisfera nordică.
În perioada de maximă activitate, în condiții foarte bune de observație și departe de luminile orașelor, pot fi văzuți chiar și zeci de meteori pe oră.