Persoanele adulte cu dizabilități care părăsesc centrele rezidențiale publice vor putea beneficia de sprijin financiar pentru plata locuinței și pentru instalarea în comunitate, a anunțat Guvernul.
Executivul a aprobat procedura prin care vor fi acordate două forme de sprijin destinate persoanelor cu handicap grav, accentuat ori mediu incluse în procesul de dezinstituționalizare.
Beneficiul pentru locuire va fi acordat lunar și va putea ajunge până la valoarea unui salariu minim brut pe țară. Banii vor putea fi folosiți pentru cheltuielile de administrare a locuinței, inclusiv pentru plata utilităților.
De asemenea, persoanele care părăsesc centrele rezidențiale vor putea primi un beneficiu de tranziție în valoare de două salarii minime brute. Acesta este destinat cheltuielilor necesare mutării și instalării într-o locuință din comunitate, dar și situațiilor de urgență care pot apărea în primele 12 luni de la ieșirea din sistemul rezidențial.
„Dezinstituționalizarea nu înseamnă doar mutarea unei persoane dintr-un centru într-o locuință. Înseamnă să îi oferim șansa unei vieți independente în comunitate. Dar pentru ca această șansă să devină realitate, oamenii au nevoie de sprijin în momentul în care fac acest pas”, a declarat ministrul Dragoș Pîslaru.
Plățile vor fi efectuate prin direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului din județe și din sectoarele Capitalei, în urma evaluării nevoilor individuale ale fiecărui beneficiar. Finanțarea va fi asigurată de la bugetul de stat și din fonduri externe nerambursabile, în limita sumelor alocate.
Guvernul arată că multe dintre persoanele care părăsesc centrele rezidențiale au trăit perioade îndelungate în instituții și nu au locuințe, bunuri de bază, resurse financiare sau experiență în gestionarea unei gospodării. În lipsa unui ajutor rapid, acestea riscă să acumuleze datorii, să-și piardă locuința, să fie excluse social sau să ajungă din nou într-un centru rezidențial.
Hotărârea aprobată de Guvern completează cadrul de aplicare a Legii nr. 7/2023 privind dezinstituționalizarea persoanelor adulte cu dizabilități și reprezintă una dintre reformele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Potrivit Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, 15.903 persoane adulte cu dizabilități se află în prezent în centre rezidențiale, dintre care 5.411 sunt incluse în procesul de dezinstituționalizare și integrare în comunitate. Obiectivul stabilit pentru anul 2030 este reducerea numărului persoanelor instituționalizate la cel mult 10.350.