Pompierii Detaşamentului 2 Oradea au intervenit, joi la prânz, pentru salvarea unui bărbat captiv pe o insuliţă de pe Crişul Repede, în zona străzii Şoseaua Borşului.

Bărbatul era de miercuri la pescuit în zona respectivă şi a fost surprins de creşterea bruscă a nivelului de apă. Alerta la numărul unic 112 a făcut-o soţia acestuia.

"Pentru salvarea bărbatului, în vârstă de 58 de ani, la locul indicat au fost mobilizaţi pompierii militari din cadrul Detaşamentului 2 Oradea, care au acţionat cu barca pneumatică cu motor, reuşind, în scurt timp, să-l aducă, în siguranţă, la mal", a declarat căpitanul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana.