Două trepte ale podiumului campionatului național de pescuit sportiv staționar au fost ocupate de bihoreni.

În premieră, două echipe din Bihor au fost laureate în finala campionatului, care s-a desfășurat între 4 și 7 iulie la pescăria Valea lui Mihai din județul Alba, în organizarea Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România.

Echipa „Grofii din Bihor”, formată din Viorel Gheorghiceanu (căpitan), Fazakas Alpar, Huttner Iosif, Muthu Gabriel și Ionuț Tonca, a devenit vicecampioană națională, după cele trei zile de competiție.

Pescarii sunt din Beiuș și Oradea și, în total, au pescuit 307 kilograme de pește (crap, amur și caras). „Toți membrii echipei am mai participat și la alte competiții, atât pe echipe, cât și individual, din România și Ungaria”, a explicat căpitanul Viorel Gheorghiceanu.

Vicecampionii s-au bucurat și să afle că pe locul III în finala campionatului este tot o echipă din Bihor, ACS Aleșd, compusă din Robert Șereș (manager), Harabula Sandor (căpitan), Cristian Malița, Ionuț Pricop, Petru Filip, Bogdan Vaida, Szappanos Zsolt, Attila Meșter, Ovidiu Fule. Pescari din Aleșd, Santău și Oradea, membrii ACS Aleșd au pescuit în total 276,891 kg de pește.

Este pentru prima oară în istoria campionatului organizat de AGVPS când două echipe din Bihor s-au clasat pe podium.

În competiție au mai fost înscriși și bihorenii Ovidiu Tămășan și Octavian Tudor, care au concurat cu echipe din alte județe.

Locul I și implicit titlul de campioni naționali l-au obținut pescarii unei echipe din Cluj.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!