Potrivit unui bilanţ al fundaţiei Habitat pentru Umanitate, în anul 2010, fundaţia a ajutat peste 1.000 de oameni, în mai mult de 250 de proiecte desfăşurate în localităţi din judeţul Bihor.

"De la an la an, asociaţia beiuşană sprijină tot mai multe familii nevoiaşe să trăiască în locuinţe decente şi să dezvolte programe noi, inovative şi de pionerat. 2010 a însemnat pentru noi foarte multă muncă, semnarea unor parteneriate importante şi găzduirea celui mai mare eveniment Habitat din Europa, Big Build 2010. A fost un an excelent, plin de provocări, dar şi de multe reuşite. Mai mult, 1.000 de oameni au, în urma efortului nostru şi al partenerilor, sponsorilor şi voluntarilor noştri, un acoperiş deasupra capului", a declarat Emil Popa, manager comunicare la Habitat pentru Umanitate Beiuş.

Angajaţi ai Celestica sau Europharm sunt doar câţiva dintre cei care au muncit pe şantierele ONG-ului, iar în octombrie, 200 de voluntari, majoritatea din Irlanda, au construit 12 locuinţe în doar 5 zile în cadrul evenimentului Big Build.

Printre altele, în 2010, Habitat a semnat un parteneriat cu Fundaţia Căminul Felix pentru construirea a 80 de locuinţe pentru tinerii orfani. Primele patru case au şi fost ridicate deja. Habitat s-a implicat şi în amenajarea celui mai modern cabinet şcolar construit în parteneriat cu Primăria Beiuş în cadrul programului naţional al Rompetrol "Împreună pentru fiecare". Iar viitorul se anunţă şi mai ocupat.

Primăria Oradea, prin Administraţia Imobiliară Oradea, a pus la dispoziţia fundaţiei un lot de teren pe care vor fi construite mai multe locuinţe sociale în următorii ani. "Totodată, în urma solicitării Habitat şi pentru că ne dorim ca Beiuşul să fie declarat primul oraş din România în care este eliminată locuirea sărăcăcioasă, Consiliul Local Beiuş a acordat un nou lot de 5000 metri pătraţi de teren pentru construirea de case Habitat", a mai precizat Emil Popa.