Încă 99 de bihoreni au fost diagnosticați, în ultimele 24 de ore, cu Covid-19, după cum arată datele transmise luni de Grupul de Comunicare strategică, reprezentând 25% dintre cei care s-au testat. Astfel, numărul total al infectaților din județ ajunge la 4.689. În prezent, în Bihor sunt peste 1.000 de bolnavi activi diagnosticați.
Sursele BIHOREANULUI arată că noile cazuri confirmate provin din Oradea, Şuncuiuş, Tarcea, Bratca, Rieni, Drăgeşti, Biharia, Cetariu, Lăzăreni, Ştei, Brusturi, Căbeşti, Buduslău, Sântandrei, Sânmartin, Hidişelu de Sus, Ciumeghiu, Paleu, respectiv două cazuri au fost diagnosticate la persoane cu domiciliul în alte judeţe sau la străini.
Aşa cum BIHOREANUL a scris, o bună parte (mai precis 58) dintre cazurile noi au fost diagnosticate la Centrul pentru Vârstnici Dumbrava din Şuncuiuş.
GCS arată că în judeţ s-au înregistrat şi decese, însă deocamdată nu sunt detalii legate de numărul acestora. Până duminică, în Bihor se înregistraseră 171 de morţi cu Covid-19.
Conform GCS, incidența cumulată a cazurilor la nivel județean în ultimele 14 zile la mia de locuitori a ajuns în Bihor de 1,36.
Potrivit unei informări transmise de DSP şi Prefectura Bihor, luni, în spitalele din judeţ erau internate 317 persoane confirmate cu Covid-19. Celelalţi bihoreni diagnosticaţi cu acest virus sunt în carantină la domiciliu. Numărul persoanelor vindecate stagnează la 3.457, potrivit aceleiaşi surse. Numărul cazurilor active se ridică la 1.068.
În ultimele 24 de ore au fost făcute în total 345 de teste (151 la Spitalul Judeţean, 194 la Spitalul Municipal şi nici un test la Spitalul Marghita), fapt ce relevă o rată de infectare foarte mare. Concret, 25% dintre cei testaţi au fost pozitivi.
"Pentru a nu fi nevoiţi să ne întoarcem la restricţii şi pentru a reveni la viaţa noastră de dinaintea pandemiei, trebuie să respectăm măsurile în vigoare şi recomandările specialiştilor. Mulţumesc tuturor bihorenilor care le respectă, înţelegând că este un efort comun, al nostru, al tuturor", a transmis prefectul de Bihor, Dumitru Ţiplea.
La nivel naţional, GCS a raportat luni 2.466 de cazuri noi (totalul ajungând la 182.854) şi 59 de decese (5.931 în total).
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 este de 10.296. Dintre acestea, 757 - un nou record - sunt internate la ATI.