Piaţa forţei de muncă din Bihor pare că se revigorează, la început de primăvară. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a înregistrat, în această săptămână, 1.151 de joburi disponibile. Din acestea, 1.019 sunt la firme din Oradea.

În oferta anunţată de AJOFM Bihor figurează 150 de locuri de muncă pentru cei cu studii superioare. Printre altele, se caută un art director la o agenţie de publicitate, analişti de calitate la mai multe firme din Parcul Industrial dar şi asistenţi medicali la Spitalul Judeţean şi la cel Municipal. Căutaţi sunt şi consilierii juridici, care au şansa să se angajeze la Primăria Oradea ori Registrul Comerţului.

Pentru bihorenii cu studii medii sau absolvenţi de şcoală profesională sunt disponibile 610 locuri de muncă. La fel ca săptămâna trecută, multe dintre acestea sunt pentru muncitori în domeniul hotelier-gastronomic ori în confecţii. De asemenea, se caută mecanici, şoferi şi electricieni.

Muncitorii necalificaţi pot aplica la 259 joburi. O zecime din acestea sunt pentru infirmieri la spitalele din oraş.