Peste 150 de maratonişti profesionişti şi amatori s-au aliniat sâmbătă la startul competiţiei Maraton Oxigen Plus, aflată la prima ediţie şi organizată de Asociaţia Club Sportiv Speed Runners Bihor pe platoul Glăvoi din Padiş.

Evenimentul face parte din Circuitul Titanii Munţilor României şi a avut trei trasee: Cross 10 km, cu o diferenţă de nivel de 690 m, Semimaraton 21 km, cu o diferenţă de nivel de 1.390 m, şi Maraton 42 km, după o diferenţă de nivel de 2.770 m. La acest din urmă traseu, sportivii au alergat prin Poiana Ponor, Vârful Glăvoia, Vârtop, Groapa Ruginoasă, Piatra Grăitoare, Peştera Gheţaru Focul Viu şi Glăvoi, unde a fost finişul.

Maraton Oxigen Plus şi-a propus să adune cât mai mulţi oameni care iubesc sportul şi natura. "Obiectivele principale ale competiţiei au fost promovarea alergării montane şi creşterea educaţiei ecologice, respectului faţă de natură şi mediul înconjurător, conştientizarea beneficiilor asupra organismului uman într-un mediu curat al naturii, socializarea în cadrul comunităţii de alergători care vor să se implice într-o mişcare ce-i adună pe cei care împărtăşesc aceleaşi valori", transmit organizatorii.

La proba de Cross 10 kilometri, la masculin, locul I a fost obţinut de Marius Fora, cu un timp de 1 oră, 8 minute şi 58 de secunde, iar la feminin de Otilia Mot, cu un timp de 1 oră, 31 de minute şi 45 de secunde.

Semimaratonul de 21 de kilometri a fost câştigat la masculin de Cristian Pop cu un timp de 2 ore, 1 minut şi 7 secunde, iar la feminin de Florina Gherman, care a parcurs traseul în 2 ore, 26 de minute şi 1 secundă.

Prima poziţie, la masculin, pentru proba de Maraton 42 km a fost împărţită de Kurtinecz Brandon şi Szokolszky Istvan cu un timp de 4 ore, 55 de minute şi 31 de secunde. La feminin, cu un timp de 5 ore, 26 de minute şi 56 de secunde s-a clasat pe prima poziţie Cristina Cecan.

După terminarea competiţiei, organizatorii le-au pregătit concurenţilor un "Gulas Party" pe cinste.


Clasamentul complet:

Cros 10km

Masculin – 1. Fora Marius 1:08:58 / 2. Pitut Cristian 1:17:01 / 3. Camber Alexandru 1:18:09

Feminin – 1. Mot Otilia 1:31:45 / 2. Corpas Eva 1:39.31 / 3. Czebely Ana 2:01:25

Semimaraton 21km

Masculin – 1. Pop Cristian 2:01:07 / 2. Fleser Viorel 2:04:32 / 3. Vlad Marian 2:13:37

Feminin – 1. German Florina 2:26:01 / 2. Camenita Ada 2:52:00 / 3. Gall Eva 2:55:35

Maraton 42km

Masculin - 1. Kurtinecz Brandon / 2. Szokolszky Istvan 4:55:31 / 3. Petz Patrik 5:09:48

Feminin - 1. Cristina Cecan 5:26:56 / 2. Klein Adriana 5:54: 27 / 3. Erzsebet Katalin Hodas 6:18:11