Continuând tradiţia ultimilor ani, Primăria Municipiului Oradea a premiat, marţi seară, tinerii sportivi orădeni cu rezultate deosebite, care-i recomandă ca sportivi de perspectivă.

Astfel, 254 de sportivi cu vârste cuprinse între 10 şi 19 ani, de la cluburi sau asociaţii sportive orădene, au fost premiaţi la Hotel Continental Forum de executivul local pentru rezultatele deosebite obţinute în anul 2014, în cadrul ediţiei a IV-a a Galei "Campionii viitorului".

Premierea a fost făcută în baza Hotărârii Consiliului Local 229 din 28 aprilie 2015, iar sportivii orădeni care anul trecut au avut performanţe la nivel naţional, european sau mondial au fost recompensaţi cu diplome şi bani.

,Administraţia locală susţine excelenţa în sport şi încearcă să încurajeze sportivii şi performanţa lor prin acţiuni asemănătoare. Faptul că anual creşte numărul sportivilor care au rezultate excepţionale va ridica Oradea în domeniul sportului la un rang înalt şi dă siguranţa administraţiei locale că această iniţiativă este bine fundamentată", a menţionat viceprimarul Huszar Istvan, cel care i-a premiat pe sportivi.

Le festivitate, sportivii au fost însoţiţi de antrenorii şi preşedinţii cluburilor din care fac parte, tehnicienii şi preşedinţii de cluburi fiind premiaţi simbolic, fără premii în bani.

Premiul cel mai consistent l-a primit judoka Larisa Florian (foto), sportiva anului în 2014 din judeţul Bihor, care a primit 2880 lei.

Valoarea totală a fondului de premiere oferit în acest an tinerilor sportivi orădeni de perspectivă a fost de 150.000 lei.

La fel ca anul trecut, la această ediţie a Galei de premiere "Campionii viitorului", antrenorii au fost cei care au decis diferenţierea cuantumului premiilor sportivilor, în funcţie de aportul pe care l-a adus fiecare în obţinerea performanţelor.