A treia ediţie a campanei sociale "Mă creşte singură", desfăşurată în perioada 16 noiembrie - 2 decembrie, de Pro Valoare în colaborare cu Lotus Center şi Grup West, a ajuns la final.
"În urma strângerii de fonduri provenite din partea unor oameni cu suflet mare, 265 de mămici care îşi cresc singure copilaşii preşcolari vor primi cadou vouchere de cumpărături în valoare totală de câte 300 de lei/familie monoparentală", se arată într-un comunicat trimis marţi de reprezentanţii Lotus Center.
Potrivit organizatorilor, la succesul celei de-a treia campanii "Mă creşte singură" au contribuit atât iniţiatorii ei respectiv Pro Valoare, Lotus Center şi Grup West, cât şi societăţi precum Joint Communications şi Communications Media Grup reprezentate de Diana Goga, Nutrientul reprezentată prin Pazuric Iosif, Dumexim reprezentată prin Simona Dume, Adenandra reprezentată prin Adriana Bonţe, Herald Impex reprezentată prin Demian Ioan, Proges reprezentata prin Copăcean Cristian, Active Media reprezentată prin Titiana Tirban, RER Ecologic Service Oradea reprezentată prin Gabriela Malinaş, Vogue Center reprezentată prin Alina Curpaş, dar şi persoane fizice precum Beniamin Rus, patronul grupului de firme Selina, Cosmina Mahara sau Pasztor Sandor, şeful Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri.
Firmele şi persoanele enumerate au donat bani în cadrul unei gale organizate pe 2 decembrie la Lotus Center. Voucherele în valoare de câte 300 de lei vor ajunge, în perioada 12-17 decembrie, la mamele înscrise în campanie, tocmai la timp pentru a face un cadou frumos copiilor.
În 2009, prima ediţie a campaniei "Mă creşte singură" a făcut sărbătorile mai blânde pentru 240 de mame, iar în 2010 au fost ajutate 317 mame prin aceeaşi campanie socială.