Aproximativ 3.200.000 de elevi şi preşcolari încep luni cursurile primului semestru al noului an şcolar 2013 - 2014. Potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei, noul an şcolar totalizează 36 de săptămâni de cursuri, însumând 176 de zile lucrătoare.

Conform Agerpres, cursurile semestrului întâi încep luni, 16 septembrie, şi se vor încheia vineri, 20 decembrie. În perioada 2 - 10 noiembrie 2013, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă. Vacanţa de iarnă va începe sâmbătă, 21 decembrie, şi se va încheia duminică, 5 ianuarie 2014. Cursurile vor începe luni, 6 ianuarie 2014, şi se vor încheia vineri, 31 ianuarie 2014.

Vacanţa intersemestrială e prevăzută de sâmbătă, 1 februarie 2014, până duminică, 9 februarie 2014, cursurile semestrului al doilea desfăşurându-se de luni, 10 februarie 2014, până vineri, 11 aprilie 2014.

Vacanţa de primăvară este cuprinsă între 12 aprilie - 22 aprilie, iar cursurile se vor desfăşura din 23 aprilie până pe 20 iunie. Vacanţa de vară va începe sâmbătă, 21 iunie 2014, şi se va încheia duminică, 14 septembrie 2014.

În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri.

Programul "Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!" se va desfăşura în ăptămâna 7 - 11 aprilie 2014 din semestrul al doilea este săptămână dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare.

Tezele din semestrul I al anului şcolar 2013 - 2014 se susţin, de regulă, până la data de 20 decembrie 2013, iar cele din semestrul al II-lea - până la data de 23 mai 2014.

La capitolul noutăţi, anul acesta şcolar va avea loc extinderea evaluărilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a în toate şcolile din ţară, iar simularea naţională la clasa a XI-a va fi pentru toate liceele din ţară. Anul acesta vor fi făcute simulări la clasa a VIII-a, a XI-a şi a XII-a.

Cea mai importantă noutate o reprezintă modificare modului de calculare a mediei de admitere la liceu. Astfel, media celor 4 ani de gimnaziu va conta la admiterea în liceu în proporţie de 25%, şi nu 50% ca până acum. Media obţinută la evaluarea naţională din clasa a VIII-a va avea însă o pondere mai mare în calculul mediei finale, respectiv 75%, faţă de 50%, cât era până acum.

Decizia vine în urma analizei datelor înregistrate la finalul clasei a VIII-a, acestea relevând diferenţe notabile între mediile mai mari, obţinute de elevi în şcoală, pe parcursul gimnaziului, şi mediile mai mici de la evaluarea naţională, după cum a precizat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.