Peste 30 de femei din Bihor, bolnave de cancer la sân, au beneficiat în ultimele luni de ajutorul celor de la Asociaţia Caritas Catolica, care le-a oferit gratuit sau în schimbul unei donaţii simbolice peruci, proteze mamare, sutiene ortopedice şi consultaţii.

Un proiect inedit

Proiectul a fost lansat în toamna anului trecut, atunci când ONG-ul a anunţat colaborarea cu fundaţiile olandeze Stichting Steungroep Nederland Roemenië şi Stichting Oost-Europa Boskoop.

Partenerii asociaţiei Episcopiei Romano-Catolice de Oradea s-au angajat să trimită gratuit peruci de calitate, sutiene ortopedice şi proteze mamare pentru femeile care suferă în urma îmbolnăvirii cu cancer la sân. Pe lângă acestea, bihorencele mai pot beneficia, la sediul instituţiei de consultaţii, masaj limfatic şi medical taping oferite de o asistentă specializată.

Toate acestea pot fi oferite în schimbul unei donaţii simbolice făcute ONG-ului. Femeile care se confruntă cu probleme financiare le pot obţine şi gratuit, în baza unei cereri.

Iniţiativa este una inedită şi de lăudat pentru că statul oferă femeilor bolnave de cancer mamar proteze o dată la trei ani, însă acestea se uzează mult mai repede. De asemenea, şi perucile, şi sutienele ajung într-o perioadă scurtă de timp să nu mai poată fi utilizate, iar unele femei nu îşi pot permite să le cumpere sau să le înlocuiască.

Ajută în continuare

De la lansarea proiectului şi până în prezent au fost ajutate bihorence din Oradea, Salonta, Marghita şi Tinca. "Până la sfârşitul anului am ajutat cu proteze, peruci și sutiene ortopedice 31 de femei, iar alte trei au optat pentru tratamentul medical taping şi masaj. Tratamentul trebuie făcut pe o perioadă mai îndelungată de patru – şase săptămâni, după care pacientele primesc instucţiuni şi exerciţii de prevenire pe care le pot face și acasă", a explicat purtătorul de cuvânt al ONG-ului, Tamás Szombati Gille.

Bihorencele care suferă de această problemă și nu au apelat la ajutorul asociaţiei o pot face de aici înainte, sunând la numărul 0770-618.856 (între orele 8 – 16). Apoi, ele vor merge la sediul ONG-ului pentru o consultaţie gratuită. Alegerea protezei potrivite se va face apoi în funcţie de mărimea sutienului, forma protezei, precum şi tipul de operaţie executată.

Cancerul mamar este cea mai frecventă boală tumorală în rândul femeilor. Intervenţia chirurgicală şi chimioterapia pot avea numeroase efecte secundare care pot influenţa negativ calitatea vieţii pacientei, cum ar fi căderea părului sau umflarea membrelor superioare în urma extirpării sânului şi a glandelor limfatice, acestea afectând atât fizic, cât şi psihic persoana bolnavă.