Peste 300 de amenzi, în valoare de peste 50.000 de lei, au fost date în două zile de poliţiştii bihoreni şi reprezentanţii altor instituţii cu atribuţii de control, în cadrul verificărilor pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid. Marea majoritate, aproape 250, au fost date pentru nepurtarea măştilor de protecţie.

"În cadrul acţiunilor desfăşurate în perioada 26 - 27 februarie a.c., echipele mixte au acţionat integrat, au legitimat 6.000 de persoane şi au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă şi a măsurilor sanitare în 210 societăţi comerciale, marketuri, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, pieţe, târguri, parcuri şi zone de agrement", anunţă un comunicat al Poliţiei Bihor.

Au mai fost verificate şi 224 de autoturisme, precum şi 253 de mijloace de transport, din care 75 au fost mijloace de transport public în comun.

"În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 316 sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 52.700 de lei. Dintre acestea, 248 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 28.950 de lei, au fost aplicate pentru nepurtarea măştii de protecţie", mai arată comunicatul.

Alte 48 de sancţiuni, cu amenzi în valoare de 10.500 de lei, au fost date pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie, 19 sancţiuni (amenzi în valoare de 12.250 de lei) au fost pentru participarea la activităţi în spaţiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicţii/restricţii, iar o sancţiune, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, a fost aplicată pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea.

Acţiunile de verificare vor continua zilnic, la nivelul judeţului Bihor, pentru prevenirea şi limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19, mai arată comunicatul.