Numărul infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2 continuă să crească în România, unde, marţi, au fost raportate 312 noi îmbolnăviri, cel mai mare bilanţ zilnic de la finalul lunii mai. Dintre cazurile noi, 3 au fost diagnosticate în judeţul Bihor, unde sunt 28 de cazuri active.

Potrivit Hotnews.ro, un număr similar de îmbolnăviri n-a mai fost raportat la nivel naţional din 28 mai, când s-au înregistrat 321 de cazuri.

Dintre cele 312 cazuri noi raportate, 74 au fost identificate în Capitală, în Ilfov 22, iar în Constanţa 18. 

Tot marţi, Grupul de comunicare strategică a raportat 4 noi decese ale unor persoane internate în spitale din Argeş, Bihor şi Iaşi. Dintre acestea, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 deces la categoria 60-69 ani şi 2 la categoria de vârstă peste 70-79 ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referinţă.

În total, de la debutul pandemiei, 34.323 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat. 

În spitalele din România sunt internate, marţi, 664 de persoane, dintre care 86 în stare gravă la ATI.

Până pe 10 august 2021, pe teritoriul României au fost confirmate 1.085.412 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 1.048.777 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.