Colegiul Medicilor Bihor și Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea, în parteneriat cu Affidea MedEuropa – Centrul de Radioterapie și Oncologie Medicală Oradea, și cu sprijinul Artmed Concept, partener operațional, au organizat cea de-a doua ediție a Conferinței „Managementul Modern al Pacientului Oncologic”, desfășurată în perioada 19–20 septembrie 2025, la Ramada by Wyndham Oradea.
După succesul primei ediții, care a reunit peste 200 de participanți, ediția din acest an a depășit toate așteptările, reunind peste 300 de medici și lectori din Bihor, dar și din țară. Evenimentul a oferit un cadru științific de înalt nivel și a fost creditat cu 12 puncte EMC, reconfirmând necesitatea unui dialog interdisciplinar constant între specialitățile implicate în îngrijirea pacientului oncologic.
Deschiderea conferinței a fost marcată de mesajul Conf. Univ. Dr. Carmen Pantiș, președintele Colegiului Medicilor Bihor și vicepreședinte al Colegiului Medicilor din România, care a subliniat importanța continuității unui astfel de eveniment în peisajul medical local, dar și național: „Acest eveniment este creditat cu 12 puncte de educație medicală continuă, care reprezintă numărul maxim acordat de Colegiul Medicilor din România. Este o confirmare a valorii lectorilor și a importanței tematicii abordate”, a afirmat Conf. Univ. Dr. Carmen Pantiș.
Sprijinul mediului universitar a fost, și de această dată, esențial pentru succesul evenimentului. Implicarea profesorilor, dar și a voluntarilor din rândul studenților, a adus energie și profesionalism, consolidând parteneriatul dintre universitate și comunitatea medicală locală. „Vreau să vă felicit pentru modul în care vă implicați, atât în tratamentul pacienților, cât și în pregătirea medicilor din Bihor. Sunteți o instituție privată și totuși ați reușit să adunați laolaltă profesioniști din sistemul privat și cel de stat”, a precizat Prof. Univ. Dr. Adrian Maghiar, prodecan al Facultății de Medicină și Farmacie, Universitatea din Oradea.
Cu șase centre deschise la nivel național, Affidea MedEuropa își menține angajamentul de a asigura tratamente oncologice moderne, sigure și accesibile tuturor pacienților. Prezent la eveniment, director medical Affidea MedEuropa, Dr. Gabriel Rîcu a menționat: „Acum 13 ani, ca tânăr medic specialist, participam la ultima reuniune științifică oncologică la Băile Felix. Sunt onorat că astăzi putem organiza, împreună, un eveniment care se ridică la nivelul așteptărilor comunității medicale din județ și din regiune”. La nivel local, pacienții din Oradea beneficiază de aceleași condiții de tratament precum în celelalte centre ale rețelei, Affidea MedEuropa oferind servicii gratuite pentru pacienții oncologici. „Acest eveniment nu este doar despre tratamente sau tehnologii moderne, ci despre modul în care alegem zilnic să fim aproape de pacienți cu profesionalism și umanitate. Astfel de întâlniri ne reconectează ca profesioniști și ca oameni”, a precizat Dr. Teodora Flonta, medic primar radioterapie, Affidea MedEuropa Oradea.
Reprezentanții autorităților sanitare au salutat implicarea colectivă a profesioniștilor din sistemul medical public și privat, subliniind importanța cooperării pentru un management mai eficient al pacienților oncologici. „Faptul că această conferință reunește personalități medicale din Bihor și din întreaga țară demonstrează importanța și calitatea serviciilor oferite de Affidea MedEuropa. Pacientul oncologic are nevoie de încredere, iar evenimente ca acesta o consolidează”. - Conf. Univ. Dr. Daniela Rahotă, director executiv DSP Bihor.
În deschiderea conferinței, s-au abordat teme esențiale precum finanțarea programelor de oncologie și necesitatea implementării programelor de screening. Un raport prezentat de directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bihor, Ludovic Varga, a evidențiat creșterea constantă a finanțării tratamentelor oncologice, dar și nevoia unei gestionări eficiente a resurselor disponibile. Pe de altă parte, prevenția rămâne una dintre cele mai slabe verigi ale sistemului medical românesc, după cum a subliniat Dr. Ramona German, președintele Organizației Patronale a Medicilor de Familie Bihor: „Trebuie să punem accent pe medicina de familie, primul contact cu pacientul. În România, prevenția are o pondere de doar 4% din fondul de sănătate, față de peste 6% în Uniunea Europeană. Sper ca atenția să se îndrepte mai mult spre prevenție și screening”. Ca voce a pacienților, Cezar Irimia, președinte al Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, a adus în discuție provocările actuale și dificultățile cu care se pot confrunta pacienții și organizațiile în acest an marcat de incertitudini economice: „În România nu există încă programe naționale de screening implementate complet, ceea ce ar trebui să devină o prioritate reală pentru sistemul medical”.
Pe parcursul celor două zile, participanții au avut ocazia să asiste la sesiuni științifice tematice dedicate noutăților terapeutice în oncologie, cazurilor clinice complexe și dezbaterilor interdisciplinare, cu accent pe colaborarea dintre oncologi, radioterapeuți, chirurgi, anatomo-patologi, medici de familie și specialiști în numeroase domenii. Prin această ediție, organizatorii și partenerii lor consolidează un eveniment devenit deja reper în calendarul medical al regiunii, reafirmând angajamentul comun pentru o practică medicală bazată pe știință, empatie și responsabilitate.
(advertorial)