Aproximativ 15.000 de locuri de muncă din învăţământul preuniversitar vor fi desfiinţate în prima parte a anului viitor, iar până la sfârşitul lui 2010 mai mult de 33.000 de salariaţi din învăţământ se vor afla în căutarea unui loc de muncă. Nu mai puţin de 10% din locurile de muncă din învăţământul preuniversitar vor dispărea.

Disponibilizările se vor face în două etape: 31 august şi 31 decembrie 2010. După concedierea celor 33.000 de salariaţi, în învăţământul preuniversitar vor rămâne 306.000 locuri bugetate.

Se pare că principalii vizaţi vor fi tinerii, pe motiv că aceştia îşi pot găsi mai uşor un loc de muncă. Decizia nu vizează însă personalul didactic calificat.

Premierul Emil Boc a ţinut marţi seară o conferinţă de presă, dar a refuzat să comenteze pe marginea subiectului, spunând că miniştrii avizaţi vor explica măsura.

Executivul a argumentat aceste disponilbilizări prin reducerea costurilor din sistemul public. Decizia a fost luată pe 23 decembrie, în urma unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului Boc, proaspăt învestit.