Administraţia Socială Comunitară Oradea (ASCO) a publicat, vineri, listele cu copiii admişi în cele 13 creşe publice din oraş pentru anul şcolar 2016-2017, în urma perioadei de analiză şi selecţie a dosarelor.

În urma unor eforturi de suplimentare a locurilor în creşe (centre de îngrijire şi educaţie timpurie), toţi cei 343 înscrişi şi-au şi găsit locuri. "La începutul perioadei de înscriere am avut 204 locuri disponibile în creşe, aşadar în unele dintre aceste unităţi a trebuit să suplimentăm grupele de creşă", a declarat pentru BIHOREANUL Consuella Govor, purtătorul de cuvânt al ASCO.

Totuşi, se estimează că nu vor exista aglomerări în cele 13 creşe din Oradea. "În cele din urmă nu toţi cei 343 de copii vor şi frecventa creşa din toamnă. Unii dintre părinţi şi-au exprimat dorinţa să-i aducă pe cei mici de la începutul anului 2017, iar – din experienţa altor ani – alţi părinţi cel mai îşi vor retrage dosarele, căci şi-au înscris copiii şi la grădiniţă", a mai precizat reprezentanta ASCO.

Cele mai căutate centre au fost Creşa nr. 6 "Căsuţa veseliei" (str. Aluminei) şi Creşa nr. 11 "Sfântul Iosif" (str. Traian Lalescu). "În aceste două cazuri au trebuit făcute redistribuiri în funcţie de a doua opţiune trecută în dosarul depus la instituţia noastră", a mai spus Consuella Govor.

Listele cu micuţii admişi în creşe au fost publicate la sediul ASCO din strada Primăriei, precum şi pe portalul oficial al municipalităţii, respectiv pe cel al ASCO.

Listele cu cei admişi la fiecare creşă pot fi consultate mai jos, în galeria de documente!