Directorul adjunct al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor (AJOFM), Daciana Nica, a anunţat, miercuri, o nouă Bursă Generală a Locurilor de Muncă, ce se va desfăşura vineri, între orele 9 şi 13, cel târziu 14, la Casa de Cultură a Sindicatelor. "Este o acţiune la nivel naţional, adică se va desfăşura în toate agenţiile din ţară. În Bihor, până acum şi-au anunţat participarea 29 de angajatori, oferind 417 locuri de muncă, din care 72 sunt pentru persoanele cu studii superioare", a declarat Nica, într-o conferinţă de presă.

În total, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite în domeniul componentelor de electronice, dar şi în domeniul construcţiilor, turismului sau al maselor plastice. "54 de locuri de muncă în domeniul maselor plastice sunt oferite de o firmă care se va deschide la Oradea după 1 mai, dar aşteptăm în continuare angajatorii să vină cu oferte", a mai spus directorul AJOFM.

Cele mai căutate joburi pentru cei cu studii superioare sunt cele de ingineri, în toate domeniile de activitate, de la aricultură sau zootehnie, până în IT. "Avem şi 4 posturi de economişti şi contabili, dar sunt disponibile şi posturi de agent vânzări, manageri de proiect. Inclusiv pentru posturi de casier sunt solicitate persoane cu studii superioare", a mai precizat Nica.

Bursa generală a locurilor de muncă se adresează atât şomerilor îndemnizaţi sau neindemnizaţi, cât şi persoanelor care nu au un serviciu şi nu sunt în evidenţele agenţiei sau celor care vor să îşi schimbe jobul.

În premieră, la această bursă vor avea loc şi şedinţe de consiliere în grup a participanţilor care doresc, în care specialişti ai AJOFM le vor arăta tehnici de căutare a unui loc de muncă, dar şi cum se completează un CV european.

Pe de altă parte, Daciana Nica a mai arătat că în ultima lună numărul şomerilor a scăzut, fie pentru că unii au ieşit din evidenţele AJOFM, deoarece le-a expirat perioada de şomaj, cât şi datorită angajărilor, care şi-au "dat drumul" odată cu venirea primăverii, mai ales în construcţii. "În luna martie au fost aproximativ 700 de angajări", a declarat aceasta.

O veste bună este şi că la AJOFM nu s-a anunţat pentru perioada imediat următoare disponibilizări colective. În prezent, în Bihor numărul şomerilor înregistraţi la AJOFM este de 11.300, iar rata şomajului este de 4,02%.