Între 25 şi 27 noiembrie, Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea va fi gazda a sute de medici din ţară şi străinătate, întrucât organizează cea de-a XIX-a ediţie a Zilelor Medicale Orădene, manifestare la care şi-au anunţat participarea peste 400 de persoane.

În premieră, această ediţie a Zilelor Medicale aduce, pe lângă secţiunile clasice (preclinic, clinic, medicină dentară, farmacie, studenţi), un simpozion naţional şi un workshop de Bronhoscopie, dar şi secţiuni de Medicină Socială şi asistenţi medicali.

Totodată, manifestarea va cuprinde şi o ceremonie de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa către doctorul profesor universitar Gheorghe Benga, membru al Academiei Române, şef al catedrei de Biologie Celulară şi Moleculară din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj Napoca, precum şi şef al Laboratorului de Genetică Umană din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj Napoca. Ceremonia va avea loc joi, de la ora 12, în Aula FMF.

Cei peste 400 de participanţi care s-au înscris la Zilele Medicale Orădene vor susţine un număr record de cursuri, video-session sau prezentări orale.

Totodată, în cadrul evenimentului va fi organizată o expoziţie a medicilor artişti plastici, pentru promovarea imaginii complexe a profesionistului din domeniul medical.