Înfiinţat în această toamnă, Centrul Judeţean de Excelenţă Bihor a început să pregătească elevii capabili de performanţe.

Din cei 555 de elevi bihoreni care au participat la preselecţii pentru cursurile din centru, 446 au fost aleşi, după cum se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor. Selecţia s-a făcut în urma unor teste de evaluare.

Pregătirea elevilor se face în grupe de excelenţă, pe ani de studiu. În prezent, în Centrul de Excelenţă Bihor funcţionează 8 grupe de matematică, 4 de informatică, 7 de fizică, 5 de chimie şi 4 de biologie. În total, 22 de cadre didactice predau la aceste grupe.

Cursurile se organizează săptămânal, câte două ore, vineri după amiază sau sâmbătă, în limba română şi maghiară, după caz. Grupele de matematică se ţin la Colegiul Naţional "Teodor Neş" Salonta, Liceul Teoretic "Arany Janos" Salonta, Colegiul Naţional "Samuil Vulcan" Beiuş, Colegiul Naţional "Octavian Goga" Marghita, Liceul Teoretic "Horvath Janos" Marghita, Liceul Teoretic "Constantin Şerban" Aleşd.

Orele de chimie se desfăşoară la Colegiul Naţional "Iosif Vulcan" Oradea şi Liceul "Ady Endre" Oradea, cele de biologie la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" Oradea şi Liceul Teoretic "Constantin Şerban" Aleşd, iar orele de fizică la Liceul Teoretic "Horvath Janos" Marghita. Lecţiile de pregătire la informatică se desfăşoară online.

"De asemenea, centrul de excelenţă a iniţiat un program de tutoriat prin care profesori tineri în etapa de debut a activităţii didactice să participe, sub formă de voluntariat, la activităţile din cadrul centrului în vederea pregătirii acestora pentru activitatea cu elevii capabili de performanţă", se mai arată în comunicat.

Finanţarea centrului este asigurată din bugetul Ministerului Educaţiei, dar poate primi şi sponsorizări sau donaţii. De altfel, a precizat IŞJ, s-a încheiat deja un asemenea parteneriat, care constă în finanţarea de către o entitate privată a unei noi grupe în cadrul centrului de excelenţă.

Centrul are şi un site propriu, www.cexbh.ro, unde sunt postate noutăţile despre orele de pregătire.