Instituţia Prefectului şi DSP Bihor au raportat, vineri, apariţia a 47 de cazuri noi de Covid în judeţ, identificate după prelucrarea a 817 teste. Astfel, numărul cazurilor active a depăşit 500, ajungând la 506. 

Conform comunicatului autorităţilor, după înregistrarea celor 47 de cazuri noi, numărul total al îmbolnăvirilor raportate oficial în Bihor a ajuns la 50.864, dintre care 47.785 s-au încheiat cu vindecări. 

Bilanţul negru al pandemiei a urcat la 2.573 după ce, de joi până vineri, s-au înregistrat încă patru decese în rândul persoanelor cu forme grave ale Covid. 

Totodată, 22 de persoane sunt internate în stare gravă pe secţiile ATI – Covid. 

În ceea ce priveşte cazurile active, cele mai multe, 209, se înregistrează în Oradea, unde incidenţa rămâne totuşi sub unu la mie, mai precis 0,93 îmbolnăviri raportate la mia de locuitori. 

În penultima zi a anului, 758 de persoane au primit câte o doză de vaccin în centrele de vaccinare din Bihor, totalul celor vaccinate cu schema completă ajungând la 208.157. Dintre acestea, 55.968 au primit şi doza booster. 

Incidenţele Covid din fiecare UAT din Bihor: