Imagini cu zeci de peşti morţi au fost publicate duminică pe reţele de socializare, iar sursa poluării nu a fost încă identificată.
Din fotografiile publicate pe grupul de Facebook Oradea se observă zeci de exemplare care zac pe malul Peţei.
În teren, reporterii BIHOREANULUI au observat o mulţime de pești morți, de diferite dimensiuni, începând de lângă restaurantul Marty, până la intersecţia străzii Meiului cu strada Prieteniei.
Unii erau pe uscat, într-o stare avansată de descompunere, semn că poluarea s-a produs deja de câteva zile.
Inspectorii Gărzii de Mediu Bihor au fost sesizaţi cu privire la poluarea din Peţa duminică dimineaţa.
"Sesizarea a fost făcută duminică dimineaţa. Au fost găsiţi peşti morţi, pe zeci de metri. Colegii mei au făcut verificări în teren de la parcul Salca până în zona Hotelului Sky şi nu au găsit sursa de poluare, iar în continuare se vor face verificări", a declarat pentru BIHOREANUL şeful Gărzii de Mediu Bihor Sever Şerbănescu.
Apa din Peţa a mai fost poluată în trecut. În 2022, de pildă, reţeaua de canalizare a Companiei de Apă Oradea a refulat în pârâul Adona şi cantităţi mari de deşeuri menajere au ajuns în cursul de apă, iar mai departe şi în pârâul Peţa, omorând și atunci numeroşi peşti.