Zeci de elevi de la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu şi de la Şcoala Gimnazială Floare de Lotus din Sînmartin au descins, vineri, pe malurile pârâului Peţa, pentru o lecţie interactivă în aer liber.

Şcolarii au luat probe de apă geotermală din lacul cu nuferi din Băile 1 Mai, dar şi de pe cursul pârâului, până în Oradea, pe care le vor analiza pentru a afla cum se "simte" acest ecosistem unic în lume.

Cu ajutorul unui aparat, un flexiparametru digital mobil, şi a unei truse mobile cu reactivi, 46 de elevi din clasele de-a VIII-a şi de-a X-a de la Ghibu, alături de alte câteva zeci de la Sînmartin, împreună cu profesori de fizică, chimie, biologie şi geografie, au determinat pH-ul apei, conductivitatea, duritatea ori conţinuturile de amoniu, fosfaţi, azotiţi.

Totul cu scopul ca elevii să înţeleagă de ce apa Peţei a permis crearea unui ecosistem unic în lume, în care, până nu demult, trăiau trei specii endemice: nufărul termal, peştele Roşioara lui Racoviţă şi melcul termal.

"Urmează analizarea valorilor obţinute, interpretarea lor, coroborarea tuturor datelor notate de elevi prin munca lor în echipă, faţă în faţă sau online, confruntarea datelor măsurate pe teren, cu echipamente moderne, cu cele obţinute clasic, în laborator, în cadrul clubului de chimie Logo Chem  al liceului "Onisifor Ghibu", a precizat profesoara Mirela Ardelean, unul dintre dascălii care îi coordonează pe elevi.

Acţiunea şcolarilor este finanţată prin Fondul Ştiinţescu, un program derulat de Fundaţia Comunitară Oradea, care îi sprijină pe elevii orădeni pasionaţi de ştiinţe.