Poliţiştii bihoreni au confiscat mai multe petarde deţinute sau comercializate ilegal în Oradea şi în Valea lui Mihai. Concret, agenţii IPJ Bihor au prins o femeie din Marghita cu 4.000 de petarde în maşină, în timp ce poliţiştii locali din Oradea au prins o persoană care vindea petarde în zona Nufărul.
"Joi, 30 decembrie a.c., pe strada Arany János din Valea lui Mihai, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Valea lui Mihai împreună cu cei ai Secţiei nr.11 de Poliţie Rurală Valea lui Mihai au depistat în trafic o femeie de 50 de ani, din municipiul Marghita, judeţul Bihor, în timp ce conducea un autoturism. În urma controlului efectuat, poliţiştii au descoperit în autoturismul respectiv, pe bancheta din faţă, 4.000 de obiecte pirotehnice (40 de pachete a câte 100 de bucăţi, cu trei focuri fiecare), din categoria P1, fără documente de provenienţă şi fără a fi autorizată în acest sens", se arată într-o informare transmisă vineri de IPJ Bihor.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de "orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuate fără drept", iar obiectele pirotehnice au fost confiscate. Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase continuă cercetările.
Pe de altă parte, tot vineri, Poliţia Locală Oradea a anunţat că agenţii compartimentului pentru combaterea cerşetoriei au reperat miercuri seara "o persoană în timp ce comercializa fără drept produse pirotehnice, generic denumite petarde, în zona unui centru comercial din cartierul Nufărul".
Persoana a fost dusă la sediul Poliţiei Locale Oradea, unde a fost identificată şi predată, conform competenţelor, împreună cu produsele pirotehnice, către IPJ Bihor - Serviciul Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase.
Poliţiştii locali din Oradea transmit că "monitorizează, în continuare, perimetrele zonelor comerciale, în măsura efectivelor de care dispune în operativ şi îi îndeamnă pe cetăţeni să sesizeze situaţii similare, fie telefonic, la 0259.969, fie prin înregistrarea unei sesizări, pe aplicaţia Oradea City Report".