Cel mai longeviv club sportiv orădean, cu o istorie de 65 de ani, Crișul se reinventează. În ultimii doi ani, de când conducerea clubului a fost preluată de economista Pető Dalma, ea însăși fostă sportivă legitimată la Crișul, în club au apărut secții care au mai mare căutare printre copii, precum ciclism, fotbal ori kempo.
Urmarea? Numărul sportivilor legitimați s-a dublat, ajungând de la 190 la peste 400. „Rolul nostru este să atragem cât mai mulți copii către sportul de performanță și să îi ajutăm să se regăsească”, spune directoarea.
Fără bani de la părinți
- Conduceți CS Crișul din mai 2021. Ce ați găsit în club și ce ați schimbat?
- Când s-a stabilit că voi fi directoare la club, în presa locală nu găseam nimic actual despre Crișul. Ministerul Sportului a făcut un audit după desemnarea mea, mi s-a spus că aici nu încep de la zero, ci de la minus. Și așa a fost. Împreună cu Romeo Tulkos și Cosmin Goina (n.r. - coordonatori de secții în cadrul clubului), care jumătate de an au lucrat gratis alături de mine, am refăcut organigrama, statele de funcții, am reorganizat secțiile și am vorbit cu antrenori, sportivi, părinți, ca să avem o imagine completă. O problemă este că nu avem antrenori calificați pentru performanță, așa că am înființat un program de mentorat și ducem foști sportivi la specializare.
O măsură importantă a fost că i-am pus pe antrenorii noștri să semneze un angajament că nu iau niciun ban, de la niciun părinte. Noi toți suntem plătiți de stat și nu trebuie să primim bani de la părinții care cred că așa va fi mai bine pentru copiii lor. Nu poți să ai rezultate dacă banul vorbește, nu talentul. Am pus accentul pe testări și selecții, iar la polo, unde din 2017 n-am avut campioni, anul trecut, într-o săptămână, am avut trei echipe campioane. De asemenea, am înființat Asociația Simpatizanților Crișul, ca să ne reconectăm cu foștii sportivi.
- Ați fost o sportivă a clubului în anii ’90. Cum era Crișul atunci?
- Între anii 1992 și 1999 am fost legitimată la secția de tenis de masă. Sala în care ne antrenam cu domnul Sift Ludovic era în Velența, așa că prea multă tangență cu clubul nu aveam. Eram o copilă, știam doar că domnul Alexandrescu era președinte, în rest îmi făceam treaba, adică mergeam zilnic la antrenament.
- V-a influențat viața în vreun fel tenisul de masă și cariera de sportivă?
- Absolut. După liceu, am primit o bursă sportivă în Ungaria și am ajuns și la campionate naționale. Sportul te învață să lucrezi în echipă și să-i asculți și pe alții, m-a făcut să fiu punctuală și am înțeles că ai rezultate doar dacă muncești. În sport nu copiezi, nu furi, și așa trebuie să fie și în viață.
- Le recomandați tinerilor să se apuce de un sport, chiar dacă nu vor să facă performanță?
- Da, este esențial pentru o viață sănătoasă. Și pe copilul meu îl duc la sport, el a ales fotbalul și mă bucur că învață că trebuie să lupte unul pentru altul pentru rezultatul tuturor.
„O datorie pentru comunitate”
- Câți sportivi sunt legitimați azi la Crișul? Care sunt cele mai căutate secții, dintre cele 25 pe care le aveți?
- Avem 427 de sportivi, iar cele mai căutate secții sunt de polo și baschet, care au și cele mai bune rezultate. Avem atât de multe secții pentru că rolul nostru este să atragem cât mai mulți copii către sportul de performanță și trebuie să le oferim o paletă largă, să îi ajutăm să se regăsească. În plus, alte cluburi vin spre noi, vor să facă parte din familia Crișul, ceea ce mă bucură.
- Care secție are cei mai puțini sportivi?
- Scrima, care a pornit anul trecut, are doar patru sportivi, dar rezultate foarte bune deja.
- Crișul are și o secție de sporturi pentru persoane cu nevoi speciale. Câte asemenea persoane o frecventează și care sunt activitățile acolo?
- Această secție este, mai degrabă, o datorie pe care consider că o avem, nu pentru performanță, ci pentru comunitate. Avem un parteneriat cu centrele de educație incluzivă Bonitas și Cristal și, în fiecare zi de luni, antrenorii noștri merg cu 12-14 copii la Hotel Maxim, la antrenamente de înot. Clubul asigură toate cheltuielile, copiii nu plătesc nimic. Dacă unul dintre ei va ajunge să facă performanță, va fi excelent, iar dacă nu, este bine să facem asta pentru ei. Am mai desfășurat și alte activități pentru copiii cu deficiențe, antrenorii noștri de tenis de masă și taekwondo au mers în școli și la asociații de profil.
- Ce finanțare are Crișul și cine o asigură?
- Finanțarea este asigurată de Ministerul Sportului și din sponsorizări. Anul trecut am avut un buget de 362.100 lei, iar anul acesta, pentru că am avut rezultate, a crescut la 530.000 lei.
- Care sunt dotările clubului? Au sportivii toate cele necesare pentru antrenamente sau mai aveți nevoie de investiții?
- Avem o singură bază, terenul de tenis de lângă Spitalul CFR, unde suntem într-un litigiu cu chiriașul. La bazinul Crișul și la Arena Antonio Alexe intrăm gratuit, iar pentru restul secțiilor avem săli la școli sau în colaborare cu cluburi private. Nu avem probleme.
Burse pentru sportivi
- Ce faceți ca să-i convingeți pe copii să se apuce și să se țină de un sport?
- Anul trecut am organizat, pentru prima oară în existența clubului, Ziua Porților Deschise, tocmai pentru că am vrut să afle lumea cine suntem. Am avut demonstrații, întâlniri cu antrenorii, Cupa Crișul la polo și înot. În plus, anual avem campanii de selecție.
- Care sunt ambițiile CS Crișul pentru anul 2023?
- Clubul împlinește 65 de ani și vom organiza o gală la care vom invita foști antrenori și sportivi, să adunăm familia Crișul. Vrem să organizăm turneul final al campionatului de baschet feminin la Oradea, iar la kempo - campionatul balcanic. Ne dorim să aducem la Oradea cât mai multe competiții importante, pentru că asta creează o emulație.
- Cum vi se pare direcția sportului orădean?
- Problema pe care o văd eu este că plătim din bani publici sportivi, fiecare cetățean român contribuie la această investiție în copii, dar la 16-17 ani nu îi mai vezi aici. Copiii noștri sunt chemați în echipe de valoare din București sau din Ungaria, și ne mândrim cu ei, dar trebuie și să încercăm să-i păstrăm acasă. Am găsit un partener foarte bun în domnul Sorin Buhaș, de la Clubul Sportiv Universitar, care a înființat secție de polo seniori - de baschet avea - iar acum preia sportivii noștri. Este fantastic pentru că, în primul rând, copilul vede în echipa universitară posibilitatea unei continuități, dar poate și să facă facultatea cu bursă sportivă, primă de joc, masă asigurată zilnic, echipamente complete.
- Sunteți și consilier local din partea UDMR. Care credeți că sunt principalele probleme ale Oradiei?
- Cred că Primăria ar trebui să fie mai empatică cu orădenii.