Elevii din Oradea sunt invitați să încheie anul școlar altfel: cu muzică, dans și ținute inspirate din perioada comunistă, în sala „Discoteca anilor ’70-’80 la Muzeu”, amenajată la Cetatea Oradea.
Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal va găzdui acolo, în perioadele 9-12 iunie și 16-19 iunie 2026, petreceri de sfârșit de an școlar pe muzica anilor ’70-’80. Activitățile se vor desfășura între orele 10 și 14, fiind adresate grupurilor de elevi care vor veni cu clasa, însoțiți de un profesor.
Programul își propune să le arate copiilor și adolescenților cum arăta distracția în ultimele decenii ale comunismului, prin muzica, vestimentația și atmosfera specifice acelor ani. Elevii vor trebui să pregătească în prealabil un repertoriu muzical inspirat din perioada respectivă, iar accesul în sală se va face cu respectarea unui dress code în stilul anilor ’70-’80 din România.
Activitatea, gândită ca o oră de dans și muzică, va fi coordonată de muzeograful dr. Cristina Liana Pușcaș, care le va vorbi participanților despre semnificația discotecilor din perioada comunistă și despre felul în care acestea se desfășurau sub supravegherea strictă a statului autoritar.
Programările se fac la telefon 0771.741.331, iar taxa de participare este de 10 lei/elev.