În ciuda vremii reci şi ploioase, sute de persoane s-au adunat, sâmbătă, în Piaţa Unirii din Oradea, în prima seară cu concerte organizate în cadrul proiectului "Oraşul faptelor bune", realizat de Radio ZU în parteneriat cu Primăria Oradea, la Târgul de Crăciun.

Prima care a urcat pe scena din Piaţa Unirii a fost Delia, care a cântat împreună cu fanii ei piese ca "1234", "Cum era", "Ramai cu bine", "Da, mamă", "OTZL GLTZ" sau "Despablito".

"Bine că am venit mai repede, am crezut că Delia va cânta ultima", i-a spus o tânără prietenei sale. Şi alţii au fost derutaţi fiindcă programul anunţat iniţial în ceea ce priveşte ordinea în care vor urca vedetele pe scenă a fost schimbat.

Invitata cea mai aşteptată de public a fost Andia, care a fost aplaudată îndelung de tinerii adunaţi în faţa scenei. Interpreta le-a cântat cele mai cunoscute melodii ale sale precum "Slăbiciuni", "Sfârşitul lumii", "La nevedere", "Retrograd" sau "Ce urmează". "Mulţumesc, Oradea! Sunteţi minunaţi", le-a spus cântăreaţa la sfârşitul concertului de circa 30 de minute.

În timpul concertului ei, în Piaţa Unirii se aflau peste 1.500 de persoane, nu toate erau însă în faţa scenei, căci mai mulţi orădeni au preferat să exploreze Târgul de Crăciun şi ce are el de oferit, inclusiv vin fiert şi alte băuturi de sezon. 

În fine, DJ-ii Radio ZU l-au prezentat pe Spike, care şi-a încălzit publicul cu piesele "Au înnebunit salcâmii", "Zeu" sau "Lume". Preferata petrecăreţilor, care i-a făcut şi să danseze, a fost însă "Manele". "Manele, manele / Artişti si artiste cu piese mondene / Manele, manele/ Şi toţi ipocriţii se ascund, da' dansează pe ele...", au cântat ei.

Seria concertelor organizate de Radio ZU la "Oraşul faptelor bune" continuă şi duminică, când pe scena din centrul oraşului vor urca Irina Rimes, The Motans şi Puya.


Programul complet al evenimentelor organizate de Radio ZU şi APTOR

17 decembrie

20:30 - Andia, Spike, Delia

18 decembrie

20:30 - Irina Rimes, Puya, The Motans

19 decembrie

20:30 - Theo Rose, Cabron, Taraful rutenilor

20 decembrie

20:30 - Jo, Vescan, Alexandra Stan, Mario Fresh

21 decembrie

20:30 - Noaptea Târziu, Nicole Cherry, Carla’s Dreams

22 decembrie

20:30 - Juno, Lidia Buble, Mira, Smiley

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!